Contestat de unii suporteri la finalul meciului cu FC Voluntari (0-0), Mircea Rednic a reacţionat imediat după partidă, iar astăzi a revenit asupra subiectului.
„Reactia mea a avut la bază jignirile, mai ales când vorbesc de familie sau altceva și când uiți foarte repede. Cei câțiva spectatori, de la tribuna întâi, din spatele băncii, au avut ceva cu mine, dar am înțeles că e ceva normal, căci și predecesorii mei s-au confruntat cu acea situație când rezultatele nu au fost. Și – totuși – nu am avut o reacție urâtă, n-am jignit pe nimeni, dar nu-mi place când se uită repede lucrurile bune într-o situație grea, în care nimeni n-ar fi venit la UTA. Sau, dacă veneau, nu făceau ca mine. Nu erau interesați de situația financiară, profitau și veneau cu pretenții mari. Eu nu am venit cu nicio pretenție, am zis doar dacă salvez echipa…acestea au fost pretențiile mele. N-am discutat de bani cu domnul Meszar, mi-a dat cât a vrut el, mult mai puțin sau chiar la jumătate decât avea antrenorul de dinaintea mea. Și chiar nu m-a interesat” a declarat tehnicianul.
De asemenea, acesta a anunțat că va pleca de la Arad după ce echipa va avea rezultate bune: „Legat de jucătorii din vechiul lot, eu am spus că nu am nimic împotriva ca marea lor parte să rămână dacă se încadrează în filosofia clubului, fiindcă eu nu-i cunoșteam prea bine. Niciunul nu s-a încadrat și nici eu în locul lui Meszar, ca președinte, n-aș fi angajat niște jucători în continuare când au salarii mari și am fost la retrogradare. Eu vorbesc despre raportul calitate-preț, căci la ce buget de salarii a avut UTA anul trecut ar fi trebuit să fie printre primele echipe. Și atunci, am zis să încercăm altceva. E un proiect la care m-am înhămat. Stați liniștiți, când proiectul o să înceapă să meargă, și cât de curând o să meargă, plec eu. Vă spun eu că plec la ce s-a întâmplat aici. Acum nu plec, pentru că și eu m-am implicat, am pus suflet și mi-am dat acordul la jucătorii care au venit. Unde Dumnezeu am făcut infarct? În restaurant, în sufragerie, făcând sex, unde am făcut infarct? Aici la UTA am făcut infarct. Deci eu sufăr și am pus suflet când am venit și am rămas. Nu plec, nu pot să las jucătorii în care am crezut și cred. Ăsta sunt, nu ai rezultate, e normal că ești vulnerabil, dar nu părăsesc echipa până nu începe proiectul să meargă”
Mircea Rednic a fost numit la UTA în aprilie și are un bilanț de șapte victorii, șase remize și cinci înfrângeri pe banca „roș-albilor”.