UTA a ratat şansa de a se apropia la un singur punct de play-off după remiza de luni, 2-2 cu FC Botoșani. Totuși, arădenii sunt în continuare aproape de locul 6, iar un succes în următorul meci ar fi extrem de important în acest context.
Mâine, de la ora 14:00, „roș-albii” vor juca în deplasare împotriva celor de la FC Voluntari, iar Mircea Rednic a anticipat duelul de pe stadionul „Anghel Iordănescu”: „Întâlnim o echipă care are un lot cu experiență, cu jucători care au jucat multe meciuri în Liga 1. Ei acum au schimbat antrenorul, vin după două meciuri în care nu au pierdut, dar au fost mult mai prezenți în careu față de meciurile trecute. Trebuie să fim foarte atenți, în ultima perioadă insist ca noi să jucăm, să încercăm să ne impunem jocul, să o facem mult mai bine, să avem mai mult curaj, să nu facem greșelile pe care le-am făcut. Cei de la Voluntari au concurență în echipă, multă experiență, a venit un antrenor ambițios, cu alt stil de joc, nu mai joacă cu trei fundasi centrali, sunt mult mai mobili. Am văzut prima repriză cu Iașiul, au dat și gol, a fost anulat, dar au fost prezenți. Joacă acasă și amândouă echipele își doresc victoria, deci o să fie care pe care, dar e o echipă care poate să ne pună probleme. Nemec e un adevărat pivot si joacă foarte mult pe el, sper ca cei doi fundași centrali să îl marcheze și să îl blocheze destul de bine, poate nu pe el, cât pe cei care vin din spate. Am văzut că Răduț a jucat în spatele lui Florea, în lateral, deci au fost câteva schimbări. Au de unde să aleagă, la mijlocul terenului au jucători care încă nici nu au apucat să joace. Va fi un meci greu pentru noi. Sunt așa de jos în clasament poate și din cauza atmosferei și situației de acolo, nu știu care e situația lor financiară, dar e cea mai bogată zonă din jurul Bucureștiului, unde sunt oameni cu bani. E vorba și de situația cu antrenorul, deci nu vreau să comentez foarte mult situația lor, pe mine mă interesează UTA, mă interesează să recuperăm cele două puncte pe care le-am pierdut aici ca fraierii, eu asta le-am și spus și asta îmi doresc”
Cele două formații s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon, în campionat la Arad și în Cupă la Oradea, iar ambele partide s-au încheiat la egalitate, scor 0-0.