UTA se pregătește pentru poate cel mai dificil meci din această primăvară. Mâine, de la ora 16:45, „roș-albii” o întâlnesc la Arad pe Oțelul, formație neînvinsă în play-out, cu patru victorii și o singură remiză. De asemenea, gălățenii s-au calificat săptămâna trecută în finala Cupei României, unde vor juca împotriva Corvinului.

Pe lângă miza primului loc din play-out, „roș-albii” și-ar asigura matematic cu o victorie menținerea în prima divizie, deoarece formațiile aflate pe locuri de baraj, FC Botoșani și Poli Iași, sunt la șapte puncte în urmă în acest moment, cu trei meciuri rămase de disputat. Mircea Rednic a anticipat meciul cu formația pregătită de Dorinel Munteanu: „Mâine ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă care e în formă, au rezultate bune, moral bun, numai lucruri pozitive în jurul lor. Trebuie să mai adaug la absenții care sunt și pe Marcelo (n.a Freitas). Nici Fabry, nici Benga și nici Marcelo nu vor fi în lot pentru meciul de mâine. Marcelo are o lovitură puternică în gleznă, nu e entorsă, a fost o lovitură, a fost călcat pe gleznă, cum de altfel, foarte mulți dintre jucătorii mei au fost călcați, trântiți, loviți și foarte puține faulturi au dat pentru noi. Avem tot interesul să arătăm că suntem echipa cea mai bună, să terminăm pe locul șapte, ăsta e obiectivul nostru, să fim pe primul loc în play-out. Din punct de vedere financiar, e o sumă importantă pe care clubul o ia ca echipă și putem să ne îndeplinim obiectivul”

Tehnicianul a vorbit și despre ultimul meci direct dintre cele două formații, cel de la Sibiu, în care Oțelul s-a impus cu 4-2: „Dacă dăm înapoi meciul nostru cu ei, în repriza a doua noi am dominat pe Galați. Am luat două goluri în cinci minute, n-am apucat să mă așez pe bancă, pe greșelile noastre, dar asta e echipa lui Dorinel, se apără foarte bine. Văd că în ultima perioadă fac și un pressing pe care nu-l făceau atunci. Acum fac și un pressing că au moralul bun, au mai multă încredere. Dar eu sunt foarte convins că noi mâine vom face un meci bun și că vom reuși să câștigăm ca să arătăm că suntem cei mai buni din play-out”

Mircea Rednic și Dorinel Munteanu au zece întâlniri directe ca antrenori, iar tehnicianul UTA-ei este „pe plus” în acest moment, cu patru victorii, față de doar trei ale „Neamțului”, în timp ce trei meciuri s-au încheiat la egalitate.

Recomandările redacției