UTA s-a impus cu 2-0 pe terenul Politehnicii Iași în etapa a 7-a din play-out, după golurile marcate de Imoh Ezekiel și Kevin Luckassen și a obținut încă trei puncte importante. Relaxați cu privire la menținerea în prima ligă după succesul de la Arad împotriva Oțelului, „roș-albii” au jucat mai bine în repriza a doua la Iași și au fost superiori echipei antrenate de portughezul Tony da Silva, care e în mare nevoie de puncte pentru a evita retrogradarea directă.
Mircea Rednic a tras concluziile la finalul partidei: „Normal că sunt fericit că am reușit să câștigăm aici, n-a fost ușor. Trebuie să recunosc că în prima repriză am suferit, doar ne-am apărat, sporadic am ajuns în careul lor, dar chiar n-am fost periculoși deloc. Ei au avut o circulație bună a mingii și a jucătorilor, ne-au surprins de vreo două ori, au venit foarte bine cu centrări, fundașii laterali ne-au cam chinuit. Au avut câteva situații bune de a marca, ăsta e fotbalul, n-au marcat, se joacă pe goluri. Repriza a doua a fost, cred că, repriza noastră și datorită schimbărilor, au adus un plus în față, pentru că acolo nu am contat. Și cum Kevin (n.a. Luckassen) și Imoh (n.a. Ezekiel) sunt doi atacanți puternici, au pus multă presiune pe fundașii centrali, au greșit și i-am surprins pe contraatac și am reușit să înscriem. La felul cum am jucat în repriza a doua, cred că e o victorie meritată”
Utiștii au revenit pe primul loc după acest succes și pentru a fi siguri că îl vor păstra până la final au nevoie de victorii în ultimele două meciuri, cu FC U Craiova și Dinamo, echipe implicate în lupta pentru evitarea retrogradării: „Pragmatic, eficient, așa se joacă acum în play-out, ținând cont că am jucat luni, joi și astăzi. N-a fost ușor, au fost meciuri grele. Mă bucur că am terminat cu o victorie, am revenit pe primul loc. Le-am dat două zile liber, după care pregătim meciul cu Craiova lui Adrian Mititelu, prietenul meu. Ne dorim să rămânem pe primul loc până la final și cred că la lotul pe care îl am momentan, merităm să fim pe primul loc, mai ales în disputa cu Oțelul, care a fost cea mai bună echipă și cea mai echilibrată. Am reușit să câștigăm cu ei, ăsta e un lucru pozitiv, asta ne dă încredere, moral și nouă și suporterilor, sunt ferm convins că la meciul cu Craiova o să fie stadionul plin și sper ca ultimul meci să terminăm cu o victorie. Nu vreau să vorbesc de Dinamo, că apoi iar îmi aduc aminte de ce s-a întâmplat cu mine. Îmi pare rău, dar eu mă bucur în momentul de față pentru echipa mea. Noi ne dorim să câștigăm cele două meciuri pe care le mai avem, să rămânem pe primul loc. Atât din punct de vedere financiar, cât și moral, poate și un stimulent pentru alți jucători, care înainte se gândeau de zece ori dacă să vină la Arad, acum suntem căutați ca să vină la Arad” a afirmat antrenorul „roș-albilor”.
UTA traversează cel mai bun sezon de la promovarea din 2020. Arădenii au ratat la limită play-off-ul, iar după șapte etape din play-out au ajuns la 34 de puncte, cifră pe care nu au atins-o în precedentele trei sezoane. „Per total a fost bun acest sezon, se spunea că noi retrogradăm, că prima echipă care retrogradează e UTA. Când am început sezonul mi-a fost foarte greu, am muncit mult, am avut și probleme de sănătate, suporterii la un moment dat nu prea au avut răbdare, mă bucur că conducerea m-a susținut și până la urmă se văd roadele. Am început greu, normal, când schimbi 20 și ceva de jucători, au plecat, au venit 20 și ceva, pe unii i-am nimerit, pe alții nu, dar cred că acum am reușit să ne formăm un lot bun, echilibrat, există concurență. S-a văzut, în prima repriză am jucat cu Diogo (n.a. Rodrigues) fundaș, apoi a intrat Căpușă, în stânga la fel, a fost Kemar Lawrence, după care a intrat Trif. E concurență, asta aduce plus la echipă” a spus Mircea Rednic.
Tehnicianul a revenit astăzi la Iași, unde a antrenat-o pe Poli în perioada ianuarie – august 2020: „Chiar m-am simțit foarte bine la Iași, atunci chiar am plecat cu regret, nici nu știam că nu o să continuăm împreună, a fost o decizie luată de undeva de sus, de la șefii orașului, s-a mers pe mâna jucătorilor, nu pe mâna mea, asta e viața. Chiar mi-a părut rău, pentru că m-am simțit foarte bine aici, lumea m-a susținut. A fost și o perioadă grea, cu COVID-ul, nu a fost ușor. Vin cu mare drag la Iași, un oraș frumos, dar Aradul îmi place mai mult. E mai cald, e mai show. Și ca suporteri, s-a văzut ce atmosferă au făcut copiii, de la ăia mici până la cei bătrâni, trăiesc prin UTA”
Următorul meci al UTA-ei, pe teren propriu cu FC U Craiova, se va disputa luni, 6 mai, de la ora 18:00, iar apoi arădenii vor juca în deplasare cu Dinamo. În acest moment, duelul e programat duminică, 12 mai, de la ora 21:30, dar ziua și ora s-ar putea schimba în cazul în care soarta „câinilor roșii” va fi clară înainte de ultima rundă.
FOTO: UTA Arad