UTA și-a asigurat prima poziție în play-out-ul din Superligă, după ce a învins-o cu 3-1 pe FC U Craiova în ultimul meci disputat pe Arena „Francisc Neuman” în acest sezon. Utiștii au ajuns la 37 de puncte, patru în plus față de ocupanta locului 8, Oțelul, cu doar o etapă înainte de final. „Roș-albii” au dominat clar meciul din punct de vedere al fazelor de poartă și au reușit să înscrie de trei ori, prin Luckassen, Pop și Pedro, în timp ce pentru oaspeți a înscris Ibrahim, însă într-un moment în care victoria UTA-ei era de mult asigurată. În ultima rundă, arădenii vor juca pe terenul lui Dinamo, formație care se află într-o situație disperată, fiind deja cu un pas în divizia secundă.
Mircea Rednic a tras concluziile la finalul partidei cu FC U: „Ne-am propus primul loc, suntem pe primul loc, vrem să facem 40 de puncte, ăsta e obiectivul nostru, mai sunt trei puncte în joc, mergem să le obținem. Nu o să fie ușor, exact ca și cei de astăzi, Craiova, o echipă care și-a dorit cele trei puncte, dar echipa noastră joacă și nu numai de acum, tot anul acesta. Am reușit să formăm o echipă puternică, un grup pozitiv, un grup care se respectă, toți trag la aceeași căruță, modești, prezenți, respectuoși față de tot ce se întâmplă aici, față de club, de suporteri, de conducere și rezultatele au venit. Nu credeam, recunosc, la felul cum am început sezonul. Noi acum am avut rezultate și nu numai rezultate, cred că și la felul cum joacă echipa, jucătorii cu prezență, chiar mi-a plăcut astăzi. Încă o dată, Aradul a arătat că iubește fotbalul, sunt suporteri adevărați care sunt alături de echipă. Era un moment delicat, cu tot felul de suspiciuni, dar nu mai există așa ceva, noi suntem profesioniști, ne facem treaba, nu contează că ești rapidist, stelist, dinamovist, suntem plătiți aici, ne respectăm suporterii. Cred că a fost un joc bun, am fost bine organizați, am punctat când trebuia să punctăm, am avut 20 de șuturi. Statistica e bună, poate au avut o posesie superioară, dar care nu ne-a pus mari probleme. Mi-e ciudă că am luat gol, puteam să îl evităm”
Tehnicianul a vorbit și despre momentele mai complicate de la începutul sezonului, atât din punct de vedere profesional, cât și personal: „Am marcat 15 goluri în play-out, avem 37 de puncte, e record de când e UTA în Superligă. Mulțumesc jucătorilor, am fost inspirat, mulțumesc conducerii, domnului Meszar, că m-a susținut. Au fost momente în care am avut discuții cu el și chiar voiam nu să îmi dau demisia, dar să mă retrag. Am vrut să renunț la începutul sezonului, a fost după meciul cu Voluntari sau ceva, veneam și după un infarct și eram așa în balanță, ce fac, continui? Țineți minte că tot timpul am zis: răbdare, răbdare, răbdare, că știu ce înseamnă. Dacă sunt lăsat să îmi fac meseria… Chiar dacă nu avem un buget mare, nu ne comparăm cu bugetul care îl are echipa lui Mititelu, dar am și greșit, de aia poate au fost și 43 de jucători, dar am ales și uite, la sfârșit am reușit să formăm o echipă”
FOTO: captură Prima Sport