Atunci când vorbim despre modele suntem tentaţi să ne gândim doar la modelele „bune”, adică la acea proiecţie ideală pe care ne-o croim în mintea noastră despre oamenii pe care i-am ridicat pe acest piedestal cu valenţe arhetipale. Numai că această perspectivă idealistă asupra realităţii ne împiedică să vedem şi să identificăm modelele reale la care aderă rudele, prietenii sau cunoscuţii noştri. Nu de puţine ori vedem pe stradă tineri care încearcă să copieze, din punct de vedere vestimentar, fel de fel de modele. Spre exemplu, modelul interlopului: muşchi făcuţi în sala de forţă şi stimulaţi cu hrană plină de steroizi, tricou negru, mulat, blugi negri, geacă de piele, adidaşi de firmă, tunsoare scurtă şi lanţ gros la gât. Fireşte, nici „domnişoarele” contemporane nu se lasă mai prejos, copiind copios formula modelelor hollywoodiene, care vizează o singură rigoare: dezgolirea trupului cu orice preţ. Ieri, mi-a fost dat să asist la o întâmplare care a stat la baza rândurilor de faţă. Pe trotuarele din centrul oraşului au început să apară femei venite de la ţară, care vînd ghiocei aşezaţi în coşuleţe împletite de răchită. Una dintre aceste femei se aşezase chiar pe trotuarul din faţa Catedralei Catolice, bătând mătănii ori de câte ori auzea vreun dangăt de clopot prin oraş. Orice s-ar spune, modelul christic este împărtăşit cu precădere de către cei ajunşi la vârsta a treia, pentru care iminenţa întâlnirii cu „marele necunoscut” reprezintă o determinare suficient de puternică pentru a păşi pe calea mântuirii. La un moment dat, bunicuţa noastră este vizitată de fiică şi de nepoată. Fiica, îmbrăcată după moda nevestelor din jurul Sebişului – uşor de recunoscut după fusta încreţită, purtată peste un rând de poale, după catrinţa cu flori, baticul legat la spate şi, mai ales, după graiul specific – fusese cu „cea mică” la cumpărături şi venise să o mai „schimbe” pe bunicuţa care stătea înconjurată de coşurile pline cu ghiocei. „Cea mică”, elevă probabil pe la vreo şcoală din municipiu, era modelul „heavy metal” sută la sută: blugi negri, mulaţi, tenişi negri, scurtă neagră, lănţişor argintiu căzut peste un şold, altul la grumaz, inele pe degetele ambelor mâini, păr rebel şi vopsit în nuanţa corbului, buze rujate cu violet închis şi conturate cu negru, mestecând gumă şi părând grăbită într-una. N-am văzut, dar bag mâna-n foc că avea şi vreo verigă-două de nas sau de arcadă ascunsă prin fundurile buzunarelor, unde îndesase şi banii oferiţi de maică-sa, mândră nevoie mare că fiica ei se „purta” în pas cu lumea…  „Hai, pusi la amândouă!” – glăsui adolescenta ce plecase de lângă ciurdele de „biboli” care fac deliciul dealurilor Deznei, pentru a se încorseta în verigile argintii şi straiele negre ale „modei” occidentale. „Să ne mai suni! – îi răspunsese maică-sa, care începuse să se aşeze în locul bunicuţei, rostind cu fală: „Nebune fim!”. „Dumnezeu să te ajute, fata mea! – grăi şi bă­trânica în urma nepoatei, care se depărta în fugă de lângă cele două precupeţe, de parcă i-ar fi fost ruşine să n-o vadă colegii…

Recomandările redacției