Doru Miron, primarul Monesei, a participat la ședinta ordinara a Consiliului Director al Asociatiei Nationale a Statiunilor Balneare si Balneoclimatice din România, care a avut loc în inima stațiunii Băile Herculane.

Ședința a avut parte de o prezență numeroasă din partea reprezentanților stațiunilor membre ale asociației, alături de reprezentanți ai Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, iar conducerea primăriei Moneasa speră să includă și stațiunea arădeană în această asociație, lucru care ar putea aduce multe beneficii.
“Moneasa nu este membră a acestei asociații, dar sper că după ce vom avea mai multe discuții și voi participa la toate ședințele Asociației, lucrul acesta să se schimbe, iar stațiunea noastră, singura de interes național din județul Arad, să fie inclusă. Până acum, discuțiile pe care le-am avut cu colegii primari din țară au fost foarte bune și benefice pentru stațiunea noastră. Am preluat multe exemple de bune practici, iar următoarea întâlnire o vom avea la București, la Ministerul Turismului. Acolo vom încerca să discutăm un plan de acțiune specific pentru stațiunile noastre. În următoarea perioadă voi pregăti la nivelul primăriei noastre și a consiliului local toate actele necesare pentru ca Moneasa să adere la Asociația Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România”, ne-a declarat Doru Miron, primarul comunei Moneasa.

Discuțiile au fost constructive și pline de idei valoroase pentru dezvoltarea și promovarea stațiunilor balneare și balneoclimatice din România. “Mulțumim tuturor celor care au contribuit la această întâlnire fructuoasă și care continuă să susțină progresul turismului balnear în țara noastră”, a declarat conducerea asociației.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției