În urmă cu aproape un an, Glasul Aradului relata în exclusivitate despre ororile comise de Lucian Petru Gligor, un bărbat de 44 de ani din Ineu, angajat al Spitalului de Psihiatrie din Mocrea. Acesta, profitând de boala gravă a unui pompier foarte apreciat din Ineu, cu care era vecin, a încercat în dese rânduri să îi violeze unul dintre copii, care avea doar 10 ani. Nici măcar moartea pompierului nu a reușit să înmoaie inima lui Gligor, ba din contră acesta a profitat și mai mult de drama copilului.
Judecătoria Ineu l-a condamnat, la sfârșitul lunii trecute, pe Gligor la 11 ani de închisoare cu executare și la plata a 50.000 de euro daune morale. Sentința nu este însă definitivă.
Noi considerăm însă că justiția este mult prea blândă cu cei care comit astfel de fapte. Mai corect ar fi fost pedeapsa capitală. Cei 11 ani de detenție, care în practică vor fi mult mai puțini, nu vor șterge niciodată ororile care vor rămâne pentru totdeauna în sufletul acelui copil.
Pentru că am îndrăznit să îl etichetăm drept monstru și pedofil, Gligor ne-a făcut plângere penală. Imaginea lui fusese șifonată, nu de faptele sale pentru care nu a simțit nici cea mai mică remușcare, ci de etichetările noastre… mult prea de bun simț pentru un asemenea monstru cu chip de om.
Trauma unui copil marcat pe viață
„Faptul că a murit tati e nimic față de ce traume am îndurat“ – sunt vorbele unui copil de 13 ani, fiul cel mare al eroului Ciprian I., care a plecat mult prea devreme dintre noi.
Drama familiei lui C.I., pompierul care s-a stins la doar 45 de ani, lăsând în urmă o soție îndurerată și cinci copii, pare să nu se mai sfârșească. Familia nici nu a avut răgazul să își jelească în liniște pierderea imensă provocată de decesul lui Ciprian, că o altă nenorocire s-a abătut asupra ei.
Abuzat de la vârsta de 10 ani
Este vorba despre abuzurile îndurate de copilul cel mare al familiei, care are 13 ani. Acesta a fost abuzat de trei ani de zile de către vecinul familiei I., un bărbat solid, de aproximativ aceeași vârstă cu a lui Ciprian. Homosexualul pedofil se numește Lucian Gligor, iar faptele sale sunt demne de pedeapsa capitală.
Chiar dacă se știa de aproximativ doi ani de zile de boala de care suferea Ciprian I., avea o tumoare (chist la pancreas), evoluția stării sale de sănătate evolua înspre bine. În luna iunie a acestui an, chiar dacă Ciprian elimina sânge, în următoarea lună starea sa a fost foarte bună, episoadele în care mai elimina sânge fiind foarte rare. „Erau semne că mergea tot mai bine“, ne-a spus Simona, soția sa.
Trauma provocată de Lucian Gligor fiului său, i-a declanșat moartea
În luna august, în urmă cu două săptămâni, Ciprian a urmat un tratament la Moneasa, fiind însoțit de soția sa. Tratamentul trebuia să dureze câteva săptămâni, așa că cei cinci copii au rămas acasă, în îngrijirea uneia dintre bunici. Bunica stătea toată ziua cu ei, însă noaptea pleca acasă, copiii dorindu-și, de asemenea, să doarmă singuri.
La un moment dat, mama lor a fost nevoită să îl lase singur pe Ciprian la Moneasa pentru a se întoarce acasă după niște medicamente. Fără să își imagineze vreodată ce s-ar putea întâmpla, le-a spus vecinilor că pleacă înapoi la Moneasa, iar copiii dorm singuri noaptea.
Monstrul cu chip de om, Lucian Gligor, care locuiește lângă familia Iertea, împreună cu tatăl, sora și cumnatul său, a profitat de această informație și chiar în noaptea respectivă a intrat peste copiii vecinilor în casă.
Noapte de coșmar
Știind unde este pusă cheia, Lucian Gligor a intrat la ora 03.00 noaptea peste copii în casă, căutându-l disperat pe copilul cel mare, de doar 13 ani. Copilul dormea alături de cei doi frați ai săi mai mici, în același pat. Jegul de Lucian Gligor s-a întins în același pat, lângă băiatul de 13 ani. Copilul a apucat însă să fugă în baie, unde s-a și încuiat. Din fericire, homosexualul pedofil nu a avut treabă cu cei doi frați ai băiatului cel mare, însă a încercat să pătrundă în baie, fie pe ușă, fie insistând la geam. În tot acest timp, victima de 13 ani plângea fără nicio speranță în vană, așteptând să vină ziua pentru a se curma coșmarul cât se poate de real. Pedofilul a rămas în camera copiilor, încercând mereu să ajungă la băiatul cel mare, până când s-au ivit zorii dimineții și de abia atunci a plecat.
După ceva timp, băiatul le-a povestit părinților, în mare, ce s-a petrecut. Începând însă din acel moment, starea de sănătate a lui Ciprian Iertea, tatăl copilului, s-a înrăutățit brusc. Șocul aflării traumei prin care a trecut copilul său, de la vârsta de 10 ani, i-au grăbit sfârșitul lui Ciprian, care s-a stins în doar câteva zile. Asta în ciuda faptului că, așa cum scriam adineauri, starea sa de sănătate mergea înspre bine.
„Faptul că a murit tati e nimic față de ce traume am îndurat“
Familia victimei a aflat că băiatul lor trăiește această dramă de la vârsta de 10 ani. Este perioada care coincide cu debutul bolii lui Ciprian. De atunci au observat schimbări în comportamentul băiatului, care era mereu trist și nu mai avea randament bun la învățătură. Totul a fost pus însă în seama faptului că tatăl lui este bolnav și că oricând poate să moară.
Când tatăl lor a murit, copiii povesteau între ei, așa cum sunt copiii, că „dar dacă ne vom uita prea mult la tati mort în sicriu, nu vom rămâne cu traume?“. Răspunsul copilului mai mare i-a șocat pe toți: „La ce traume am eu, asta e nimic“. Atunci au realizat toți întreaga suferință, îndurată de atâția ani, de către sărmanul copil.
Mama sa l-a întrebat: „Te-a atins?“. Răspunsul nu și l-ar dori niciun părinte pentru copilul său: „O, de câte ori!“.
Terapie și groază pe viață
Canalia nenorocită de Lucian Gligor este angajată la Spitalul de Psihiatrie din Mocrea, unde ocupă funcția de brancardier. Monica Pele, managerul unității spitalicești, ne-a declarat: „Lucian Gligor este angajatul unității noastre de vreo trei sau patru ani. Nimic din comportamentul său nu a lăsat să se înțeleagă că ar putea fi în stare să comită asemenea fapte. Ca angajat, s-a achitat întotdeauna de sarcini. Aș putea chiar spune că a fost un angajat model. Nimeni dintre noi nu și-ar fi dat seama însă că ar fi în stare de așa ceva. Am auzit și noi ce s-a întâmplat. Suntem consternați“.
Psihologul care se ocupă de caz a spus că băiatul va avea nevoie de terapie pentru întreaga viață, având în vedere ororile la care a fost supus de către Lucian Gligor.
Se pare că sora lui Lucian Gligor știa demult de apucăturile fratelui său, însă în dorința de a-și proteja familia a preferat să țină totul sub preș. „Mi-a povestit o vecină că sora lui Lucian l-a prins, în urmă cu zece ani, pe acesta cu un copil în pat. Era evident ce s-a petrecut acolo. Nu îi reproșez acesteia că nu și-a denunțat atunci fratele, dar putea măcar să ne atenționeze pe noi, fiind atât de aproape de casa noastră și de copiii noștri. Am fi putut să ne protejăm copiii mai bine“, ne-a spus mama copilului abuzat.
Teamă să mai meargă acasă
Nu le-a fost de ajuns drama morții soțului și a tatălui lor, că acum membrii familiei mai au de suportat frica de nenorocitul de Lucian Gligor, care locuiește lângă ei. Chiar dacă în acest moment, se află în arest preventiv, Lucian Gligor se va întoarce acasă, la doar câțiva pași de cei cinci copii orfani de tată, ai familiei Iertea. Le este groază să mai meargă acasă, iar teama crește de la o zi la alta. „Am comandat camere de supraveghere, care vor fi montate în curte, dar trăim în continuare cu frică. Nu știm dacă sunt suficiente să ne protejeze de acest individ atunci când se va întoarce acasă“, ne-a spus speriată, Simona I.
Ovidiu Palcu susține toate costurile legate de proces
Așa cum a ajutat familia până acum, susținând financiar operația extrem de costisitoare a lui Ciprian I., omul de afaceri Ovidiu Palcu se implică în continuare. „Acest individ nu are ce căuta în libertate. După tot ceea ce a făcut, nu poate să fie liber, în societate. Este un pericol. Tocmai de aceea, voi susține financiar cheltuielile legate de plata avocatului și îmi doresc ca acest pedofil să își petreacă cât mai mult timp din viață în închisoare, acolo unde îi este locul“, ne-a declarat Ovidiu Palcu.
Din păcate, însă justiția din România este mult prea îngăduitoare cu asemenea monștri care comit astfel de fapte. În cel mai fericit caz, dacă va fi găsit vinovat, Lucian Gligor va ajunge la pușcărie, însă după vreo cinci ani va fi din nou liber, acasă, în societate.
pedofil in pușcărie…ufff..cei 11 ani fac cat 20 de ani la alte fapte…in pușcărie…nu sunt văzuți bine pedofilii
O inscenare si o crima … scapam de el. Un cutit pus in mana lui si un glonte in cap .