AUDIO: Apelul la 112 al Alexandrei. Poliția își bate pur și simplu joc de victimă, nu doar prin incompetență, ci și prin atitudine: https://www.youtube.com/watch?v=T-3TzgBDlF8. 

La data de 30.05.2023, prin decizia nr. 1084/2023, Curtea de Apel Craiova a admis apelul formulat de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Olt și a dispus condamnarea definitivă a inculpatului Gheorghe Dincă la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului Ștefan Risipițeanu pentru săvârşirea infracţiunii de viol de la 7 ani închisoare la 12 ani închisoare.

Prin rechizitoriul din data de 10.01.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor D.G. și R.Ș., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol și profanare de cadavre.

Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că la 14.04.2019, în jurul orelor 11:30, pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, inculpatul D.G a observat-o pe victima M.L.M. , în vârstă de 18 ani, așteptând în locul numit “a Văduvei” și prin inducere în eroare, prin răpire și prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, inculpatul a recrutat-o, (folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte “la ocazie”), determinând victima să se urce voluntar în autoturismul său, pe locul din dreapta spate.

Pentru a-i întări victimei convingerea cu privire la realitatea celor susținute, inculpatul s-a deplasat cu aceasta până la intrarea în comuna Dioști unde a oprit și, utilizând violența fizică și verbală, a imobilizat victima, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi, de centura de siguranță a banchetei din spate.

Ulterior, inculpatul a transportat victima cu autoturismul, la locuința sa din municipiul Caracal, judeţul Olt, prin răpire, contrar voinței victimei, care s-a opus și a strigat după ajutor, aceasta fiind în imposibilitate să coboare din autoturism întrucât fusese legată de banchetă, iar portierele și geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat.

În timp ce se deplasa cu autoturismul, inculpatul a aruncat din mers telefonul mobil al victimei în vegetația de pe marginea drumului național E 70. Inculpatul a adăpostit victima în perioada 14 – 17.04.2019 (în locuința sa din municipiul Caracal, judeţul OLT) prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală ținând-o permanent imobilizată de pat cu un lanț metalic, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini și la picioare cu sfoară/ bandă adezivă, în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de „trafic de persoane”.

În aceeași perioadă, în baza unei unice rezoluții infracționale, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, inculpatul G.D. a întreținut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu victima M.L.M., în vârstă de 18 ani, la unul dintre aceste acte materiale, săvârșit în cursul zilei de 14.04.2019, după orele 12.00, participând simultan și inculpatul R.Ș.

În sarcina acestuia s-a reținut că, la 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, a ajuns inopinat la locuința inculpatului D.G. din municipiul Caracal, judeţul Olt, ocazie cu care l-a surprins pe acesta în timp ce intra cu autoturismul în curtea locuinței şi a observat-o sechestrată în autoturism pe victima majoră M.L.M. În aceste împrejurări inculpatul R.Ş. i-a solicitat să-i permită întreținerea de raporturi sexuale cu victima, iar, ca urmare a acordului exprimat ulterior de către inculpatul D.G., în cursul aceleași zile, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, a întreținut raporturi cu victima M.L.M.

 

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, la 17.04.2019, ca urmare a refuzului de a se mai supune tratamentului degradant și violurilor repetate, inculpatul G.D. i-a aplicat, cu intenție, victimei M.L.M., multiple lovituri puternice cu pumnii, vizând zone vitale ale corpului, respectiv capul și cutia toracică, în timp ce aceasta era imobilizată (legată de pat), lovituri care au condus la decesul acesteia. Ulterior, după ce a constatat decesul victimei, în scopul ascunderii infracțiunii de omor calificat, a ars cadavrul acesteia într-un butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale. Cenușa, fragmentele osoase și celelalte resturi rezultate în procesul de incinerare au fost transportate și abandonate în vegetație, cel mai probabil la 18.04.2019, în liziera de pădure amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal.

 

Prin acelaşi act de sesizare s-a reţinut și faptul că, la data de 24.07.2019, în jurul orelor 10:00-10:15, în timp ce se afla pe raza comunei Dobrosloveni, judeţul Olt, inculpatul D.G. a observat-o pe victima M.M.A., în vârstă de 15 ani, și prin inducere în eroare, iar ulterior prin răpire și constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, a recrutat-o, folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte cu mașina proprie, “la ocazie”, spre liceul MIHAI VITEAZUL din municipiul CARACAL.

 

Inculpatul a determinat victima să se urce în autoturismul său, pe locul din dreapta spate, și în continuare, pentru a-i întări convingerea cu privire la realitatea celor susținute, s-a deplasat cu aceasta până în zona liceului din CARACAL unde a oprit, și, utilizând violența fizică și verbală, a imobilizat-o, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi de centura de siguranță a banchetei din spate.

 

Inculpatul a transportat victima, cu autoturismul, la locuința sa din municipiul Caracal, judeţul Olt (prin răpire, contrar voinței victimei care s-a opus și a strigat după ajutor), aceasta fiind în imposibilitate să coboare întrucât era legată de bancheta din spate, iar portierele și geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat. Pe drum acesta a aruncat telefonul victimei în zona strada Ștrandului din mun. Caracal.

 

În zilele de 24 și 25 iulie 2019 inculpatul a adăpostit victima, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, în locuința sa, ținând-o imobilizată de pat cu un lanț, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini și la picioare cu sfoară/bandă adezivă în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de „trafic de minori“.

 

În aceleași zile, în baza unei unice rezoluții infracționale, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, inculpatul D.G. a întreținut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu victima M. M. A., în vârstă de 15 ani, cunoscând faptul că tânăra este minoră.

 

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, la 25.07.2019, în jurul orelor 12.00, după ce a telefonat familiei victimei minore, pentru a induce ideea că aceasta a părăsit voluntar teritoriul României, inculpatul a revenit la locuința sa, unde se afla sechestrată victima M.M.A.. Observând că aceasta a reușit să-și desfacă lanțul cu care era legată de pat, să își scoată banda adezivă de la ochi (fără a putea să se elibereze de sfoara groasă de la picioare) și că ținea în mână un telefon vechi găsit în cameră, având o atitudine total schimbată (victima minoră efectuase mai multe apeluri la SNAU 112, de pe telefonul găsit în camera inculpatului), lovindu-se și de refuzul categoric al victimei de a se mai supune tratamentului degradant și violurilor repetate, cu intenție, i-a aplicat acesteia cel puțin o lovitură cu pumnul în zona capului și în timp ce se afla întinsă la pământ, a sugrumat-o cu ambele mâini, cauzându-i astfel decesul.

 

În jurul orelor 13.00, după ce a comis infracțiunea de omor calificat asupra victimei minore M.M.A., în locuința sa din municipiul Caracal, Judeţul Olt, în scopul ascunderii noii infracțiuni de omor pe care o săvârșise, a ars cadavrul victimei, punându-l în același butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale și pe care îl folosise și în cazul victimei precedente. Cenușa și resturile osoase au fost depistate în acest butoi, în dimineața zilei de 26.07.2019, la orele 06.00, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

 

Considerații privind traficul de persoane și traficul de minori

 

Fenomen cu manifestare globală, traficul de persoane este o infracțiune ce se poate realiza atât la nivel național, cât și transnațional. Adeseori asociat cu crima organizată, în cadrul căreia reprezintă una dintre activitățile cele mai profitabile, traficul de persoane poate fi realizat și în mod izolat, de un singur subiect activ contra unuia sau mai multor subiecți pasivi.

 

La nivel internațional, Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor din 15 noiembrie 2000, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate, cunoscut ca și „Protocolul de la Palermo”, a pus bazele acţiunii internaţionale împotriva traficului de persoane.

 

Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane din 2005 de la Varșovia, având ca punct de plecare Protocolul de la Palermo şi luând în considerare şi alte instrumente juridice internaţionale, fie ele universale sau regionale, relevante pentru combaterea traficului de persoane, a fost la rândul său instrumentul de bază prin care țările europene au declanșat ofensiva împotriva sclaviei moderne.

 

În prezent, în legislația din România, traficul de persoane și traficul de minori reprezintă infracțiuni incriminate la art.210 C.pen., respectiv art.211 C.p., prin preluarea într-o formă modificată a textelor din conținutul Legii nr. 678/2001, text în vigoare până la data de 1 februarie 2014.

 

În definiție, traficul de persoane se compune dintr-o combinație de trei elemente de bază: acțiunea, mijloacele și scopul:

 

-Acțiunea poate fi realizată prin săvârșirea uneia dintre modalitățile alternative ale elementului material al laturii obiective a infracțiunii: recrutare, transportare, transfer, adăpostire sau primire de persoane.

 

-Ca mijloace, pentru realizarea tipicității este necesară folosirea a cel puțin uneia dintre formele alternative prevăzute de text prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate, profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de o vădită vulnerabilitate a persoanei, sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase în schimbul consimțământului unei persoane ce are autoritate asupra victimei;

 

-Scopul infracțiunii include oricare din formele de exploatare prev. la art. 182 C.p., condiția primordială fiind ca exploatarea să fie urmărită de făptuitor, nu neapărat și atinsă:

 

a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat;

b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;

d) obligarea la practicarea cerșetoriei;

e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

Termenul de alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate este prevăzut de lege în directă corelație și alternativ la litera” b” a articolului 182 Cod penal cu termenul de ținere în stare de sclavie, fiind evident că legiuitorul a dorit să cuprindă toate formele asociate cu starea de sclavie, în care ființa umană este total lipsită de drepturile sale fundamentale, printre care dreptul la libertate fiind cel mai afectat.

 

Traficul de persoane comis prin răpirea victimei și exploatarea acesteia prin limitarea totală sau parțială a libertății sale de mișcare, constituie o infracțiune complexă, care absoarbe în conținutul său constitutiv, în mod natural, infracțiunea de lipsire de libertate, prev. de art.205 Cod penal, infracțiune pentru care în cazul ambelor victime fusese dispusă începerea urmăririi penale in rem de către parchetele întâi sesizate.

 

Legislația națională, ca de altfel și normele internaționale, creează o excepție pentru victimele minore – orice persoană sub 18 ani – fiind suficiente pentru realizarea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de trafic de minori doar acțiunea și scopul, mijloacele constituind o agravantă a infracțiunii.

 

Autorul infracțiunii de trafic de persoane poate fi simultan și beneficiar al serviciilor persoanei exploatate.

 

Cauza a fost instrumentată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției de Investigații Criminale, Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Operațiuni Speciale, Institutului Național de Medicină Legală, Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutului de Fizică Atomică, Biroului Federal de Investigații din cadrul Departamentului de Justiție al Statelor Unite, Eurojust și Direcția Națională Antimafia – Italia.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Olt.

Recomandările redacției