baschetDupă ce a alergat pe bulevardele arădene, iar apoi a înotat la bazinul „Delfinul”, în cadrul Maratonului lui Moș Crăciun, marți, 16 decembrie 2014, Moșul a poposit la sala de sport a Colegiului Național „Pre­parandia – Dimitrie Țichindeal” din Arad, sală ce a găzduit întrecerile din cadrul unei noi ediții a Cupei Moș Crăciun la baschet, o competiție dedicată celor mai tinere talente ale baschetului juvenil arădean. La eveniment au participat aproximativ 70 de elevi.
Invitații zilei au fost elevii de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, care au sosit la eveniment alături de Moș Crăciun și crăciuniţele acestuia. Partidele disputate între elevii celor două licee au avut doar echipe câștigătoare, toți copiii intrând în posesia cadourilor pe care Moșul
le-a pregătit. Au avut loc și concursuri de aruncări libere, campionii primind tricouri oferit de ARED. Moș Crăciun a fost cel care a pus mingea în mișcare la partidele de baschet.
Echipele au fost pregătite de către profesorii, Valeria Bondor (Liceul de Artă) și Adrian Mazilu și Gabriel Iazbinscky (Colegiul Dimitrie Țichindeal). Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Arad, Asociația “Mobilizează-te!”, ARED și Colegiul Național “Preparandia – Dimitrie Țichindeal”.

Recomandările redacției