Accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă, pe DJ 792 C, între localitățile Măderat si Târnova.

Intervin pompierii militari ai Detașamentului Ineu cu o autospecială cu modul pentru descarcerare, iar din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad intervine echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ.

În urma accidentului a rezultat o victimă, conducătorul motocicletei, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani.

Victima a fost extrasă de sub autoturism și preluată de către echipajul medical SAJ, fiind în stare de inconștiență.

Pompierii militari arădeni au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Comunicat poliție:

Astăzi, în jurul orei 17:10, un bărbat de 29 de ani, în timp ce conducea o motocicletă pe D.J. 792/C, dinspre Târnova spre Măderat, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un cetățean german de 46 de ani.

În urma impactului, motociclistul a fost rănit grav, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

Știrea inițială: https://www.glsa.ro/accident-rutier-intre-maderat-si-tarnova

  • StatulCorupt spune:

    Asta se întâmplă intr-o tara corupta!!! În care drumurile omoară oameni!!!!! Cine plătește pentru asta??? Statul Hotiiiilor?! FFG!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției