lampioane

Lampioane tricolore vor fi lansate, joi, la Arad şi în alte 39 de localităţi din ţară, pentru a marca 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Flash-mob-urile organizate de filialele și asociațiile aderente Platformei unioniste Acțiunea 2012 au drept obiectiv urgentarea realizării unirii celor două state românești, pe fondul noului context internațional extrem de favorabil.

,,Semnalele pe care le primim tot mai des din partea populației din Republica Moldova indică în mod clar dorința de a trăi demn într-un stat puternic, reîntregit. Considerăm că anii până la împlinirea visului tuturor românilor – Unirea Basarabiei cu Țara-Mamă –  pot fi numărați pe degetele de la o mână”, a declarat co-președintele Platformei unioniste Acțiunea 2012, Mihai Nicolae.

Evenimente similare vor fi organizate în localitățile Alba-Iulia, Pitești, Bacău,  Bălţi, Botoșani, Brăila, Bârlad, Brașov, Buzău, Călărași, Reșița, Cluj-Napoca, Chișinău, Galați, Giurgiu, Târgu-Jiu, Petroșani, Iași, Drobeta Turnu Severin, Târgu-Mureș, Nisporeni, Orhei, Balș, Ploiești, Zalău, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Timișoara, Tulcea, Râmnicu-Vâlcea, Vaslui, Adjud, Aleșd, Craiova, Urziceni, Oradea, Bistrița, Petroșani, Piatra Neamț.

  • A.Pop spune:

    Sper ca in Arad numarul „nostalgicilor” care participa la astfel de actiuni sa fie derizoriu. Cetatenii Aradului s-u caracterizat prin realism, si nu s-au dedat la astfel de actiuni prostesti. Mai bne sa ne vedem de Romania, in granitele actuale, nu de visuri imperialiste.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției