Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-un TIR condus de un român, treisprezece cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.  Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetăţenii depistaţi ascunşi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În data de 12.03.2024, în jurul orei 20:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 38 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, metal pe ruta România – Italia.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, treisprezece cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Pakistan, Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și India, cu vârste cuprinse între 21 și 48 de ani, intrați legal în România.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției