Se pare că nici ziua de astăzi nu a trecut fără incidente neplăcute. 

De data aceasta este vorba despre un accident care s-a petrecut în apropierea Hanului de la Răscruce, din fericire, fără victime transportate la spital. 
Cu toate că la început persoanele implicate au optat pentru înțelegere amiabilă, aceasta nu s-a putut duce până la final. 
Astfel, astăzi, 22.06.2019, în jurul orelor 14.50, un bărbat de 63 ani, din Arad, a condus un autoturism pe DN7A, dinspre localitatea Turnu, până la intersecția cu DN7. Aici, acesta nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe drumul prioritar de un bărbat de 42 ani, din Arad.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a pasagerului drepta față din primul autoturism, o femeie de 65 de ani, din Arad.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandările redacției