smurdStaţia SMURD din Vinga este în plin clocot, după ce o parte din angajaţi şi-au arătat nemulţumirea profundă faţă de salariile de mizerie pe care le au. Aceştia au apelat la ajutorul primăriei, unde sunt angajaţi, însă pentru că nu există bază legală de a le fi majorate salariile, sunt decişi să depună un memoriu secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, de numele căruia se leagă şi înfiinţarea SMURD în România. Oamenii au un salariu de 700 de lei pe lună şi ar dori să le fie majorat cu cel puţin 40%, cu cât ar putea fi mărit în cazul unităţilor sani­tare. „Salariile pot fi majorate între 40 şi 80 la sută însă numai în cazul unităţilor sanitare, ori angajaţii SMURD din Vinga aparţin de primărie. Deşi am încercat în toate felurile posibile să îi ajut, legea nu îmi permite să o fac. Ei sunt încadraţi ca muncitori calificaţi paramedici la administraţia locală şi nu putem nici să le majorăm salariile şi nici să le acordăm sporurile de care beneficiază colegii lor de la Arad, pentru că nu avem temei legal să facem asta. Am fost şi la Prefectură, cunosc şi dânşii situaţia, şi încearcă să ne ajute, să identifice o soluţie legală, însă este foarte greu. Singura soluţie ar fi să înfiinţăm un serviciu de situaţii de urgenţă, însă acest lucru este foarte greu pentru că nu ne permite bugetul. Şi acest lucru ar putea fi pus în discuţie abia de anul viitor“, ne-a declarat Sorin Negrei, primarul comunei Vinga.
Staţia SMURD a fost înfiinţată în 2010 şi deserveşte atât comuna Vinga, cât şi comuna Şagu şi Drumul Naţional 69, care leagă Aradul de Timişoara. „Oamenii au foarte multe solicitări. Anul trecut au avut 700 de intervenţii pe comuna Vinga şi alte 500 în comuna Şagu. Am vorbit şi cu doamna primar din Şagu pentru a-i ajuta pe oameni, însă deşi şi-a arătat întreaga disponibilitate, tot nu se poate. Am discutat cu toţi angajaţii staţiei şi cei mai vechi au înţeles situaţia. Nu reuşesc să înţeleg atitudinea celor mai nou-veniţi, care sunt şi cei mai nemulţumiţi. Condiţiile au fost aceleaşi de la început, iar ei au ştiut treaba aceasta. Eu nu pot să îi ţin cu forţa. Cei care vor să plece eu nu îi pot opri. Mai mult, există două sau trei persoane care vor să se angajeze în aceleaşi con­diţii“, susţine primarul Vingăi.
Echipajul SMURD din Vinga este solicitat la toate urgenţele ce pun în pericol viaţa unei persoane sau a mai multora, cum ar fi accidentele rutiere, de muncă sau casnice, căderea de la înălţime, electrocutarea, stări de inconştienţă ce includ şi stopurile cardiorespiratorii, insuficiente respiratorii,etc. Programul de funcţionare a unităţii SMURD, la fel ca şi al tuturor echipajelor de intervenţie, este permanent. Unitatea este formată din 12 membri care acţionează în ture de câte trei paramedici calificaţi în acordarea primului ajutor. Ambulanţa este de tip B, destinată intervenţiei de urgenţă şi este utilizată în acordarea primului ajutor calificat sau în acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Recomandările redacției