Nepăsarea față de cetățeni

0
53

Eu cred că la capitolul birocrație suntem pe primele locuri, nu din Europa, ba chiar din întreaga lume.
Săptămâna care tocmai s-a încheiat, patru persoane din Măgulicea au avut nevoie de Cazier fiscal. A fost necesar să se ducă până la Arad, un drum de 150 de kilometri și o zi pierdută, cu bani cheltuiți. Tot în acest timp, am avut nevoie și de cazier judiciar de la Poliție. S-a rezolvat urgent la Sebiș și întrebarea cetățenilor este următoarea: „De ce cazierul de la Poliție îl poți rezolva la Sebiș și cel de la Fisc, căruia oricum nu îi vedem rostul, numai la Arad? Banii pe care îi dăm la Fisc îi putem plăti și la Sebiș. Cu alte cuvinte, «când îi dăm e mumă și când ne dă e ciumă». Pur și simplu își bat joc de noi“, ne spuneau cetățenii disperați, deși am fost la Arad și problema ne-a fost rezolvată în 10 minute.
Probabil mai sunt ceva scăunele călduțe și trebuie să facă și aceștia ceva, dar este strigător la cer pentru că trebuie să faci atâta drum pentru un lucru care putea fi rezolvat foarte bine și la Sebiș.
Voicu Sida

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.