În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, efectuează 10 percheziții, în județul Arad. Activitățile se desfășoară la sediile și punctele de lucru a două societăți comerciale, precum și la sediul unei instituții locale, în vederea ridicării de probe, pentru documentarea și probarea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Din cercetări, a reieșit că o societate comercială ar fi participat la o licitație organizată de o instituție, unde ar fi depus mai multe înscrisuri false, în vederea câștigării unui contract de deszăpezire pentru mai multe loturi de drumuri naționale și autostrăzi, cauzând un prejudiciu de 30.247.825 de lei.
Este vorba despre Tredeco Holding, firma denunțătorului Marius Cosma. Se pare că a făcut înscrisuri false folosindu-se de actele unor persoane decedate. Marius Cosma este denunțătorul din dosarul în care Florea Dascălu este acuzat de luare de mită.
Perchezițiile polițiștilor au vizat și Serviciul de Impozite și taxe din cadrul Primăriei Ineu.
FOTO: arhivă
D-lor, nu ar fi prima! În județul Arad, cam așa se procesează! Gunoaie, ce se reclamă unii pe alții!
Când ultima dată, a fost contribuabilul întrebat? Nu doar la dezabăziri, la toate la un loc!
Cine este acest BIBI? Cum vă poate manipula ?,un gunoi de ,,Om” ?