Operatorii economici care refuză să returneze garanţia pentru ambalaje pot fi sancţionaţi cu amenzi de până la 50.000 de lei, astfel încât să fie descurajat un astfel de comportament în viitor, a declarat, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern. „Oamenii trebuie să cunoască faptul că au acest drept, de a li se rambursa garanţia şi, în momentul în care sunt refuzaţi de către comercianţi în ceea ce priveşte rambursarea acestei garanţii, pot sesiza Garda de Mediu în scris sau telefonic ori pe pagina de Facebook a comisariatelor Gărzii de Mediu. Cuantumul sancţiunii pentru astfel de situaţii este de până la 50.000 lei. Eu am transmis colegilor mei că astfel de situaţii trebuie tratate cu toată fermitatea, pentru a descuraja un astfel de comportament în viitor. Oamenii, dacă sunt refuzaţi o dată, de două sau trei ori s-ar putea să arunce ambalajele pur şi simplu, aşa cum se întâmpla înainte, la pubelă, înţelegând că sunt păgubiţi cu cei 50 de bani. Astfel, acele PET-uri, în loc să ajungă în fabricile de reciclare, vor ajunge, în cel mai bun caz, pe gropile de gunoi”, a menţionat Mircea Fechet. Ministrul a adăugat că a constatat că sunt foarte multe situaţii în care magazinul refuză să plătească garanţia cetăţenilor.
„De fiecare dată am spus colegilor de la Garda de Mediu: mai întâi explicaţi, poate apreciaţi că se impune un avertisment. Eu cred că am depăşit faza în care trebuia să învăţăm ceea ce aveam de învăţat, am depăşit primele şase luni de funcţionare ale Sistemului Garanţie-Returnare şi ceea ce le propun colegilor mei este că, în măsura în care identifică astfel de practici în care magazinele îşi bat joc de cetăţenii din satul respectiv sau din comuna respectivă, bănuiesc că se întâmplă şi la oraş acest lucru, să sancţioneze acei operatori economici, pentru a ne asigura că toţi cetăţenii României sunt trataţi cu respectul cuvenit şi cu aplicarea legii”, a susţinut ministrul.
RetuRO Sistem Garanţie Returnare este o companie non-profit, creată de un consorţiu format din trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).Administratorul SGR funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană. (sursa: Agerpres)