UTA şi-a terminat psihic suporterii şi în această seară bătându-şi joc de un meci pe care trebuia să îl câştige fără emoţii. Echipa lui Balint a dominat autoritar jocul, dar timp de o oră n-a găsit pasa decisivă după care, când în sfârşit au început să apară ocaziile, acestea au fost irosite cu o neglijenţă revoltătoare. Campion din acest punct de vedere a fost Willie Barbosa, un jucător al cărui sens la UTA probabil este cunoscut doar de Laszlo Balint, Bogdan Apostu şi Alexandru Meszar. Şi, aşa cum se întâmplă cu echipele care îşi bat joc de ele însele, UTA încasează golul înfrângerii în ultimul minut al timpului regulamentar de joc. În aceste condiţii, în care de luni de zile nimeni nu găseşte nicio rezolvare pentru aceleaşi probleme care mii de suporteri le văd meci de meci, îndeplinirea obiectivului pare o himeră.

Cele mai importante faze ale meciului:

Min.12: Şut Grozav din lateral dreapta. puţin pe lângă poarta lui Kucher

Min.18: Acţiune bună a gazdelor pe traseul Grozav – Dumitriu – Purtic, ultimul trage însă peste poartă.

Min.35: Anton expediază un şut periculos din interiorul careului, mingea trece milimetric pe lângă poartă.

Min.44: Fază prelungită de atac a UTA-ei, finalizată puţin pe lângă poartă de Ubbink.

Min.45+1: Contraatac al Petrolului dar Kucher iese excelent în faţa lui Irobiso

Min.58: UTA recuperează mingea la mijlocul terenului, are ocazia să-i surprindă descoperiţi pe găzari dar Postolachi trage slab şi Vâlceanu prinde.

Min.61: O nouă contră periculoasă a echipei noastre. Postolachi aşează pentru Rareş Pop, acesta îl vede pe Otele venind liber şi lansat dar nigerianul trage lamentabil.

Min.69: Şut Dumitriu din poziţie bună dar direct pe direcţia lui Kucher.

Min.70: Pasă excelentă a lui Budescu, ce îl găseşte pe Irobiso în poziţie foarte bună la 8 metri de poartă dar acesta trage peste poartă

Min.73: Ocazie uriaşă a UTA-ei dar Barbosa complet liber din 8 metri şutează complet defectuos.

Min.75: Centrare Abeid dar Cascini liber la 7 metri de poartă încearcă un stop în locul unui plonjon cu capul şi mingea se îndepărtează de mijlocaşul nostru, fiind recuperată de Vâlceanu.

Min.82: Irobiso îl întoarce pe Benga dar trage pe lângă poartă.

Min.85: Centrare foarte bună a lui Roger din flancul stâng dar Barbosa are din nou o centrare defectuoasă

Min.89: Lovitură liberă pentru UTA, Chindriş deviază pentru Cascini dar acesta reia slab şi Vâlceanu prinde.

Min.90: Gol Petrolul: Moldovenu centrează înapoi la firul ierbii, Doua vine complet liber, nimeni nu iese la blocaj şi mijlocaşul gazdelor şutează printr-un grup de jucători iar Kucher nu reuşeşte să intervină. 1-0

Min.90+3: Barbosa complet liber la 5 metri de poartă trage în Vâlceanu. A treia ocazie de care îşi bate joc jucătorul căruia Laszlo Balint i-a încredinţat în iarnă tricoul cu numărul 10!

Petrolul Ploiești – UTA  1-0 (0-0)

  • Superliga – Play Out, Etapa 1
  • 17 martie 2023, ora 20:30
  • Ploiești, Stadion „Ilie Oană“
  • Au marcat: Doua (90)
  • Cartonașe galbene: Pap, Purtic / Batha, Pop
  • PetrolulVâlceanu – Pap, Meljers, Mateus – Doua, Dumitriu (67. Budescu), Purtic, Tavares, Țicu (cpt) – Irobiso, Grozav (82. Moldoveanu). Rezerve: Leitner – Borța, Pashov, Grigore, Bratu, Tucaliuc, Rădulescu.  Antrenor: Florin Pîrvu
  • UTA: Kucher – Abeid, Erico (46. Chindriş), Benga (cpt), Roger – Batha (70. Cascini), Anton – Pop, Ubbink (70. Milosevic), Otele (70. Barbosa) – Postolachi. Rezerve:  Balauru – Dobrescu, Hoxhallari, Stahl, Pașcalău. Antrenor: Laszlo Balint
  • Arbitri: Central: Sebastian Colțescu (București) / Asistenți: Daniel Mitruți (Craiova), Adrian Popescu (Craiova) / Oficial 4 : Ionela Perșu (Craiova) / VAR: Bogdan Dumitrache (București), Vasile Avram (București).
  • Observatori: Arbitraj (FRF): Marcel Savaniu (Satu Mare) / Joc (LPF): Romulus Chihaia (București)

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției