La o zi după ce a fost reținut, iar Glasul Aradului a prezentat aseară ce s-a întâmplat în casa de tip familial de la Lipova, unde un cetățean german a violat doi copii, Poliția Arad transmite astăzi un comunicat de presă:
În ziua de 29 martie, polițiștii orașului Lipova s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni asupra unor minori.
Din cercetări, a reieșit că un cetățean german, de 76 de ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu doi minori internați într-o casă de tip familial.
În aceeași zi, a fost efectuată o percheziție la imobilul unde locuiește bărbatul în cauză, din orașul Lipova, fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală în formă continuată și viol în formă continuată, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă.
De ex fabrica everel sa fie anchetat sub același aspect exploatare mascata a tinerilor fete si baeti doi voluntariat ca sa faci trebue ceva salarii bune ca sa căutam pe acești copii in aceste case camicaze de alfel la ce fel de nenorociri au avut in familiile lor????