Escapada căpitanului UTA-ei, care sâmbătă a fost surprins la o petrecere privată, în condițiile în care nu s-a antrenat două zile și pe cale de consecință, n-a jucat vineri, invocând un virus intestinal, n-a rămas fără urmări. Ilie Poenaru a dezvăluit astfel care au fost deciziile sale cu privire la acest act de indisciplină: „La mine primează disciplina și respectul. Avem un regulament foarte bine stabilit, cine îl încalcă plătește. El nu a respectat un program pe care eu l-am cerut, va plăti o amendă conform regulamentului de ordine interioară și am decis ca pentru meciul de la Mioveni să nu facă parte din lot. Nu îmi cade bine această decizie pentru că meciul cu Craiova ne-a costat din punct de vedere fizic și am nevoie de toți jucătorii dar nu pot să trec peste aceste acte de indisciplină, indiferent cine sunt autorii lor.“

Dincolo de nerespectarea regulamentului de ordine interioară, gestul lui  Keserü are conotații negative și din punct de vedere moral, vestiarul având toate motivele să se simtă trădat, în condițiile în care căpitanul „se dă lovit“ la meci dar este „bun de joc“ la petreceri. Cu toate acestea Poenaru cred că jucătorul său încă mai are o cale de întoarcere și își poate recâștiga respectul colegilor și al suporterilor: „Un prin pas l-a făcut prin faptul că a recunoscut în fața tuturor că a greșit și a acceptat deciziile luate de mine din punct de vedere disciplinar. Depinde de el dar depinde și de vestiar. Eu cred că va reuși să facă acest lucru deoarece are experiență iar din punct de vedere mental este la un nivel foarte bun și va reuși să fie re-acceptat de grup.“

Antrenorul UTA-ei a mai anunțat și că perioada de grație acordată lui Keserü pentru a se integra fizic și tactic, a expirat, iar de acum încolo fostul atacant al naționalei trebuie să își justifice, prin realizări în teren, statutul și salariul, bineînțeles atunci când antrenorul va apela la serviciile sale: „Claudiu Keserü a fost adus pentru a face performanță, Claudiu Keserü este o investiție, am grăbit și datorită lui puțin lucrurile, eu spunându-i că are nevoie de o perioadă de adaptare. El și-a dorit ca această perioadă de adaptare să treacă mult mai repede și să înceapă campionatul ca titular. I-am oferit acest lucru după care și-a dat și el seama că am grăbit puțin lucrurile și de aceea l-am lăsat câteva etape să își revină, să recupereze fizic și să se adapteze la principiile mele. Această perioadă de adaptare s-a terminat, în acest moment el este într-un moment bun din punct de vedere fizic, știe ce vreau de la el și din acest moment, atunci când consider, el va intra și va trebuie să demonstreze valoarea lui, experiența lui și să ajute echipa, deoarece a venit aici să facă diferența și să facă performanță.“

Claudiu Keserü este, reamintim, căpitanul ales de vestiar și cel mai bine plătit jucător din lot. Are până acum trei meciuri jucate ca titular și a mai evoluat în alte trei din postura de rezervă. Nu are deocamdată niciun gol marcat, singura realizare fiind o pasă decisivă la al doilea gol al lui Miculescu din partida cu Petrolul.  

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției