Timp de cinci zile, în perioada 06-10.02.2023, Garda Națională de Mediu – Comisariatul General a derulat o amplă acţiune de verificare în punctele de trecere a frontierei situate pe granița de vest a țării, care a vizat traficul cu deșeuri în general (inclusiv a traficului cu substanțe toxice și/sau periculoase).
S-a urmărit supravegherea și controlul transferurilor de deșeuri, în scopul verificării modului în care se derulează controalele privind trasabilitatea deșeurilor în punctele de trecere a frontierei de stat special desemnate pentru deșeuri și obiecte second-hand, respectiv supravegherea fluxurilor de deșeuri spre instalațiile de destinație care valorifică deșeurile importate/transferate, precum și tranzitul acestor deșeuri pe teritoriul României, în sensul prevenirii transferurilor ilegale de deșeuri.
Printre obiectivele generale au vizat:
– identificarea persoanelor fizice și a companiilor care fac obiectul traficului ilegal de deşeuri;
– îmbunătăţirea cooperării și a schimbului de informații între autorităţile de aplicare a legii la nivel naţional (Garda Naţională de Mediu cu Poliția de Frontieră Română, Autoritatea Vamală Română, Poliția Română, CCPI, ANAF-Antifraudă, etc.) şi la nivel european (Impel, Europol, Interpol);
– încurajarea schimbului operativ de informaţii între autorităţile competente din statele membre;
– identificarea noilor modalități de operare și a fluxurilor utilizate la transportul ilegal de deșeuri.
A fost verificată operaționalizarea punctelor de trecere frontieră specifice transferului de deșeuri sau încărcăturilor susceptibile a fi deșeuri disimulate în mărfuri declarate second-hand, (Nădlac 1 și 2, Borş 2, Curtici, Episcopia Bihorului, Peţea, inclusiv în punctele de trecere Salonta şi Valea lui Mihai pe unde este strict interzisă trecerea cu deşeuri sau bunuri folosite).
Pe perioada controlului, cele 4 echipe de comisari din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu, sprijiniţi de comisari din comisariatele judeţene Satu Mare, Arad şi Bihor au verificat 460 de containere, remorci şi semiremorci sosite pe căile ferate şi rutiere.
În urma verificărilor, au fost întoarse din drum două camioane încărcate cu obiecte folosite, respectiv biciclete, mobilier, paturi şi DEEE, cantitate totală de aproape 18 tone, provenite din Germania, accesul acestora pe teritoriul României fiind interzis.