Trafic blocat pe DN7, după un accident în care au fost implicate zece persoane, nouă dintre ele fiind transportate la spital.
Accident rutier petrecut în această seară in care au fost implicate un microbuz de transport persoane, o autoutilitară și un autoturism, pe șoseaua de centură a municipiului Arad.
Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Din primele informații, nu sunt persoane încarcerate.
La locul evenimentului a fost alocată și autospeciala de transport personal și victime multiple din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad.
În urma accidentului în care au fost implicate 10 persoane, au rezultat 9 victime. Toate cele 9 persoane sunt stabile, conștiente și cooperante.
În urma evaluării medicale, cele 9 victime vor fi transportate la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.