Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu au depistat nouăspreceze cetăţeni din Irak, Palestina şi Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în vestul Europei.

În data de 21 februarie 2020, poliţiştii de frontieră  au desfașurat o acțiune în vederea prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență. Această acțiune a dus la descoperirea mai multor persoane care încercau să treacă ilegal granița. Astfel, în jurul orei 18.00, au depistat, la aproximativ 100 de metri de graniță, un grup format din nouăsprezece persoane, care se îndrepta pe jos spre teritoriul Ungariei.

Nu au stat mult pe gânduri că polițiștii au și dus toți cetățenii străini, 14 bărbaţi, o femeie şi 4 copii au la sediul Sectorului P.F. Turnu pentru cercetări. 

Mai târziu s-a stabilit că grupul este format din cetăţeni din Irak (12), Siria (6) si unul din Palestina, adulții având vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, iar minorii între 6 și 16 ani.

Aceștia au dat și câteva declarații și au spus că doreau să ajungă în Ungaria, având ca destinație finală state din vestul Europei. În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările faţă de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Recomandările redacției