Tipărim prima pagină a cotidianului nostru în alb şi negru, pentru a ne manifesta solidaritatea cu drama prin care trece, astăzi, capitala lumii libere: Parisul. Locul din care s-au răspândit în lumea largă ideile generoase de libertate, egalitate şi fraternitate între oamenii de toate rasele şi de toate religiile, a devenit astăzi o ţintă a terorismului musulman. De ce? În primul rând, pentru că americanii s-au cam săturat să se mai implice, de unii singuri, în stingerea focarelor de terorism din lumea arabă. În al doilea rând, pentru că Uniunea Europeană se îngrijeşte mai mult de satisfacerea intereselor economice ale statelor membre şi mai puţin de apărarea bătrânului continent în faţa avalanşei de imigranţi, care ameninţă nu doar siguranţa imediată a cetăţenilor comunitari, ci şi viitorul creştin al Europei. Ce  mai spun astăzi „înţelepţii” Olandei, care ne retezau, plini de ifose, parcursul nostru firesc către Spaţiul Schengen? Sau ce mai spun „lorzii” Londrei, care tremurau de frica venirii muncitorilor români şi polonezi pe malurile Tamisei? Oare nu au realizat nici până astăzi că ţiganii bulgari, români, maghiari sau slovaci, oricât de disconfortanţi ar fi la vedere, se mulţumesc să cerşească şi să fure de prin magazine, nu să se arunce în aer prin pieţele aglomerate ale marilor capitale, răcnind „Allah Akbar”? Pe de altă parte, o vină destul de mare o poartă şi căpeteniile religioase ale lumii. Islamul este în criză, iar aceasta se vede de la o poştă. Califatul terorist nu s-a născut din spuma mării, ci este rodul unor politici falimentare, care au fost dictate din cancelariile marilor puteri ale lumii. Suve­ranul Pontif a declarat, săptămâna trecută, că am păşit în cel de-al Treilea Război Mondial. Papa, cu toată infailibilitatea-i pământească, greşeşte. Primele două conflagraţii mondiale n-au fost confruntări religioase; prin urmare, nici cea de-a treia conflagraţie nu poate purta acest atribut. În ultimele două sute de ani, occidentalii i-au înverşunat pe „şiiţi” şi pe „sunniţi” unii împotriva altora, în funcţie de interesele pe care le aveau. Astăzi, califatul sunnit a început să-i măcelărească pe şiiţi, iar în acest joc absurd a intrat până şi Moscova. În mod curios, astăzi nimeni nu mai vorbeşte despre ONU şi despre „căştile albastre”. Oare nu se impune o rezoluţie cât mai grabnică, care să rezolve problema inter-musulmană din Orientului Mijlociu şi să oprească exodul imigranţilor dinspre Eufrat, către Rin? Şi, fiindcă tot veni vorba, oare de ce doar Parisul a devenit ţinta atentatorilor, în vreme ce toate coloanele de refugiaţi musulmani se îndreaptă, aproape exclusiv, către Berlin? Iată o întrebare la care doar est-germana Angela Merkel poate răspunde… Cât despre confruntările armate dintre sunniţii şi şiiţii musulmani, noi, europenii, suntem printre ultimii chemaţi să le dăm sfaturi. Ne-am bătut şi noi, între noi, zeci şi sute de ani, pustiind continentul de la Atlantic, până la Urali şi de la Salonic, până în nordul protestant. În încheiere, ne simţim datori să fim alături de parizieni şi de numeroasele victime nevinovate de acolo. Cu atât mai mult, cu cât Parisul pătimeşte din cauza greşelilor capilor Uniunii Europene de la Bruxelles…

Recomandările redacției