După cum anunțam în numerele trecute ale cotidianului nostru, sezonul estival este cea mai încărcată perioadă din an pentru angajații Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Se plătesc subvenții, se primesc cereri și se fac controale. În plus, instituției i-au revenit și unele noi atribuții din acest an. Fermierii arădeni trebuie să se pună la punct cu noutățile.

Schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, SubMăsura 15.1 „Plăţi pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020 – i-a revenit instituției APIA, în sensul de preluare a cererilor de plată.

Aradul are o mare pondere de cereri depuse pe această măsură, din totalul de la nivel de țară.

„Din acest an am preluat și cererile de sprijin pentru Măsura 15 de silvomediu, care cuprinde două pachete. Este vorba de asigurarea de zone de liniște, iar pachetul doi, pentru utilizarea atelajelor, adică să nu se facă mecanizat, ci în mod tradițional. Pentru pachetul pentru zone de liniște, valoarea subvenției este de 38 de euro pe hectar. Măsura poate fi accesată dacă există 100 de hectare de pădure. Avem 48 de cereri depuse, din peste 300 pe țară. Avem deci, o pondere mare față de totalul pe țară“, a susținut Alin Triponescu, directorul executiv al angajații Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA).

Renta viageră

În această perioadă se mai desfășoară și vizarea carnetelor de rentă viageră. Fermierii sunt așteptați la noi până la 31 august. Rentierii agricoli se pot prezenta până la final de august 2019, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la oricare centru judeţean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

De menționat că, pentru obținerea vizei, agricultorii vor trebuie să depună: carnetul de rentier agricol; actul de identitate al solicitantului; decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I  și II / decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I  și II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă; procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal și contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării 16/1994.

Mai multe informații pot fi solicitate la APIA Arad.

Recomandările redacției