Naștere perfectă, în ciuda unui pat neconfortabil, pentru un bebeluș din Arad.
La ora 11.41, echipajul de ambulanță a fost solicitat să intervină în localitatea Dorobanți, unde o gravidă de 32 de ani, la termen, urma să dea naștere celui de-al șaselea copil.
„Membranele erau rupte, contracții la 3 minute. S-a alocat un echipaj SM Curtici, iar în sprijin s-a trimis echipaj SAJ cu medic. La intrare în Spitalul Matern, gravida naște pe ambulanță“, ne spun cei de la Ambulanță.
Chiar dacă nu a mai avut răbdare până în Matern, noul născut a venit pe lume fără niciun fel de probleme, datorită „mămicilor“ de pe Ambulanță.
Nou născutul este de sex masculin, are circa 3 kg, iar nașterea a decurs fără probleme, atât mămica cât și nou născutul fiind predați personalului din spital.