În perioada 1-4 februarie 2019, Consiliul Județean al Elevilor a fost prezent la cea de-a XXVII-a Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor Arad care a avut loc la Focșani.

Delegația Aradului a fost formată din președinta structurii-Oana Masichevici (elevă a Colegiului Național Moise Nicoară Arad) și din directorul departamentului pentru gimnaziu-Andreea Cornea (eleva a C.N. Vasile Goldiș).

În cadrul evenimentului, elevii i-au avut ca invitați pe reprezentanți din sectorul educațional și academic, care și-au arătat, de-a lungul timpului, sprijinul pentru structura reprezentativă a elevilor din România, aceștia fiind: Marius Deaconu (Consiliul Tineretului din România); Irina Duma (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR); Luminița Costache (UNICEF Romania); Dorin Cristea (Inspectoratul Școlar Județean Vrancea); Kriszta Jozsa – Uniunea Elevilor Maghiari

Unul dintre ateliere a fost sustinut de UNICEF România şi Agenția Împreună despre educația incluzivă și de calitate. Astfel, s-au concretizat metode noi de combatere a discriminării cărora le vom urmări implementarea în actul educațional românesc.

Recomandările redacției