Vineri și sâmbătă, au fost sufocante pentru arădeni, disconfortul termic fiind ridicat, iar în următoarele zile, temperaturile vor fi tot ridicate. O ușoară instabilitate atmosferică, valabilă și pentru următoarea perioadă ar putea aduce izolat, ploi de vară. Totuși, ziua de sâmbătă a fost un punct culminant pentru unele zone, o scădere ușoară de temperatură putând fi resimțită duminică.

Sâmbătă, disconfortul termic  fost ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) a depășit pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime au ajuns frecvent între 32 și 34 de grade, mai ridicate, spre 35 – 37 de grade local, în Oltenia și Muntenia și izolat în Banat și Crișana. În municipiu, termometrele au arătat și 38 de grade, la umbră, vineri și sâmbătă. Nopțile vor fi în continuare calde, cu temperaturi cuprinse între 19 și 22 de grade. 

Așadar, arşiţa continuă şi duminică. Va fi caniculă prin vestul şi sudul ţării, pe unde persistă şi disconfortul termic. Vântul se înteţeşte în ţinuturile sudice, iar la apropierea serii aversele apar sporadic prin vest, nord-vest şi pe la munte.

Căldura sufocantă avem şi luni, multă zăpuşeala şi 34-35 de grade în zonele de câmpie şi podiş. Prin vest, nord-vest şi la munte vor apărea nori de ploaie, iar vântul va avea unele porniri în sud şi sud-vest.Este posibil ca luni să se înregistreze precipitații și furtuni în județul nostru. Cu toate acestea, temperaturile mari vor face ca zăpușeala să persiste. Ziua de marți va fi ca cea de luni, caldă și marcată de averse de vară.

Chiar și cu instabilitate atmosferică, săptămâna viitoare va fi una de vară autentică, cu zile toride. Practic, luna august a fost mai caldă decât luna iulie, iar vara se va prelungi cu siguranță.

Recomandările redacției