Investițiile realizate în România, în ultimii ani, produc efecte pe piața muncii, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Astfel, în Revisal sunt înregistrați în medie 5,747 de milioane, cu peste 90.000 mai mult decât în 2022 şi cu aproape cu 630.000 mai mult decât cu 10 ani în urmă. În statistică nu sunt înscrişi angajaţii din anumite sectoare: apărare, ordine publică, magistratură şi funcţionarii publici. Numărul mediu de contracte de muncă depășește 6,7 milioane, în condițiile în care unii angajați au mai multe contracte de muncă. Este cel mai mare număr de angajați după 1990.
„Numărul de angajați în creștere, la fel ca și nivelul de salarizare în creștere sunt semne încurajatoare pentru economie. Aceste cifre reflectă investițiile realizate, în special din fonduri europene, care conduc în mod direct la creșterea economiei, creșterea locurilor de muncă și un nivel de trai mai bun. Trebuie să continuăm să ducem mai mulți bani spre investiții pentru a continua acest trend de dezvoltare. Dacă economia crește sustenabil, ne putem permite să susținem pensii mai mari și investiții mai mari în educație, sănătate și cultură”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.