pensionariNumărul pensionarilor din judeţul nostru a scăzut faţă de acum doi ani, cu câteva sute, dar pensia medie a rămas aceeaşi – asta indică statisticile oficiale.
Conform datelor provenite de la Direcţia Judeţeană de Statistică, ju­deţul a avut, la începutul acestui an, un număr de 102.132 pensionari. Nu­mă­rul vârstnicilor a scăzut cu câteva sute faţă de acum un an. O scădere semnificativă s-a înregistrat faţă de acum doi ani. Mai exact, statisticile oficiale arată că, numărul pensionarilor a scă­zut cu în jur de 1.500 faţă de începutul anului 2011, când în Arad, numărul me­diul al acestora era de 103.670.
Până la finalul anului 2011, numă­rul pensionarilor a fost tot în creştere în Arad. Trebuie spus că, deşi numărul pensionarilor este din 2012 în uşoară scădere, acesta nu este cu mult mai mare decât al angajaţilor. Datele pro­venite de la DJS Arad arată că, la începutul acestui an, efectivul salariaţilor a fost de 120.642, deci, cu în jur de 18.000 de angajaţi mai mult decât pensionari. În 2012, raportul dintre nu­mă­rul de pensionari şi numărul de angajaţi a fost dramatic. S-a ajuns chiar ca nu­mărul salariaţilor arădeni să fie doar cu 12.000 mai mare decât cel al vârstnicilor care beneficiază de pensii.
Deşi au trecut doi ani de zile, pensia medie la nivelul judeţului a rămas la aceleaşi valori mici. Cu doar opt lei a crescut pensia medie în judeţul nostru de la începutul anului 2011 şi până la sfârşitul anului 2012. Cu alte cuvinte, pensia medie a fost pe tot parcursul anul trecut de 719 lei. Majoritatea vârst­nicilor arădeni primesc după zeci de ani de muncă pensii a căror valoare variază în jurul acestui nivel – de 719 lei.

Recomandările redacției