Bullying-ul este un fenomen cunoscut de decenii întregi și reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic asupra copiilor de către alți copii, manifestându-se foarte des în mediul școlar. Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil, de excludere şi de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoştinţe sau de către colegi, care îl strigă într-un anume fel. Uneori aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice.

Curtea școlii este un micro-univers social în care copiii primesc primele lecții de viață în afara familiei. Vorbim despre validare, acceptare, empatie, dar din păcate, vorbim și despre teamă, rușine, respingere. De cele mai multe ori, încărcarea negativă de la școală reverberează și acoperă emoțiile pozitive, ambiția și potențialul copiilor. Violenţa în şcoli este una dintre cele mai vizibile forme de violenţă asupra copiilor.

Pentru combaterea acestui tip de vilolență în multe înstituții au loc întâlniri și discuții cu scopul de a stopa acest fenomen.

O astfel de întâlnire a avut loc la Liceul Național de Informatică Arad.

Insp. Cătălin Tiriteu reprezentant al D.G.A.S.P.C. Arad, Subinsp. Olivia Pop și Ag. Șef Ciprian Tocan reprezentanți ai IPJ Arad au fost alături de elevii Liceului Național de Informatică Arad, de această dată în cadrul Programului Național „Școala Altfel”, care a debutat la începutul acestei săptămâni.

”Discuțiile purtate cu elevii au vizat teme importante legate de prevenirea și combaterea fenomenului de bullying, a consumului de stupefiante și a vitezei la volan, având drept scop sensibilizarea cu privire la rolul fiecăruia în prevenirea și stoparea bullying-ului, informarea și conștientizarea riscurilor pe care le implică consumul de stupefiante și viteza excesivă la volan. Elevii au empatizat cu victimele din filmulețele prezentate, au învățat că o persoană informată se poate proteja mult mai bine și au înțeles importanța manifestării unui comportament responsabil atât în raport cu ei înșiși cât și în raport cu cei din jur”, ne transmite prof. Daniela Lazăr.

La activitatea care a avut loc în Sala Festivă a Liceului Național de Informatică Arad, au participat 162 elevi din ciclul liceal, coordonați de prof. Mirela Stoia (clasa a XII-a B), prof. Daniela Lazăr (clasa a XI-a A), prof. Simina Popa (clasa a XI-a B), prof. Alina Costea (clasa a XI-a C), prof. Bucur Corina (clasa a IX-a A), prof. Adina Ghișa (clasa a IX-a B) și prof. Mihai Burcău (clasa a IX-a C).

Recomandările redacției