O altă tânără rănită în clubul Colectiv a murit în Germania, numărul celor decedaţi a ajuns la 58

0
55

O altă tânără rănită în incendiul din clubul Colectiv a murit, vineri, la o clinică din Germania, unde a fost transferată în urmă cu aproape două săptămâni, de la un spital din Bucureşti, numărul celor care şi-au pierdut viaţa ajungând la 58, la trei săptămâni de la producerea tragediei.

Conform Mediafax, tânăra care a decedat se numeşte Andreea Ştefan, avea 28 de ani şi era printre răniţii din clubul Colectiv care au ajuns în spitale din străinătate, ea fiind internată într-o clinică din Germania. Andreea a fost internată, în 30 octombrie, după incendiul din Colectiv, la Spitalul „Sfântul Ioan”, în stare critică, având arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii. Ulterior, ea a fost transferată la o clinică din Germania, unde a decedat vineri. La spitale din Germania au ajuns cinci răniţi din Colectiv, trei au plecat pe cont propriu, printre care şi un cetăţean german, iar alte două, printre care şi Loredana Dărăscu, au fost transferate din spitale din Capitală. Loredana Dărăscu a murit în 13 noiembrie, la clinica din Germania.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 31 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 58.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.