De Ziua Internațională a Prematurităţii, Asociaţia Dalia a organizat o campanie de donații și informare la spitalele de copii din Arad. Astfel, la Spitalul Matern s-au donat 70 de prosoape pentru secția de nou născuți și a fost susținută o conferință gratuită pentru proaspetele mămici. În cadrul conferinţei s-a promovat alăptarea, îngrijirea corectă a bebeluşului și purtarea sănătoasă în sisteme ergonomice.  „De asemenea, am oferit cadouri mămicilor. La Spitalul Județean de Pediatrie 1 am oferit trei aparate de aerosoli şi un pulsoximetru atât de necesare micuților internați. La Spitalul Județean de Pediatrie 2 am intenționat să schimbăm o parte din geamurile clădirii, dar pe ultima sută de metri am aflat că cei de la Consiliul Județean au aprobat buget pentru schimbarea tuturor geamurile din clădire. Așadar, noi ne-am reorientat și urmează să demarăm lucrările pentru renovarea băilor din cadrul spitalului. La Restaurant Millenium s-au adunat aproape 150 de mămici, dar și tătici interesați să afle cât mai multe lucruri despre bebelușul lor! Printre invitați s au numărat dr. Raica Octavia,  medic specialist neonatolog, singurul consultant în alăptare certificat internațional din Arad și Dragomir Anamaria,  medic care promovează și susține alăptarea“, ne-a declarat Mădălina Cimpoieş, preşedinta Asociaţiei Dalia.

Participantele au primit informații prețioase despre alăptare, despre efectele pe termen lung ale alimentaţiei la sân a bebeluşului, despre îngrijirea corectă a nou-născutului şi despre babywearing. De asemenea, toate mămicile au plecat cu cadouri și au avut parte de surprise. Asociația Dalia își propune în continuare să ajute financiar, cât mai mulţi copii bolnavi şi de aceea invită pe toată lumea să adere grupului de pe Facebook – „Asociația Dalia „, unde puteți afla toate informațiile legate despre activitatea depusă și de asemenea, cum puteți ajuta.

Asociaţia Dalia este asociaţia umanitară din Arad, care se adresează în primul rând copiilor bolnavi proveniţi din familii sărace şi lipsite de ajutor. „Acest proiect a luat naştere în decembrie 2013. Ideea de a ajuta copiii aflaţi în situaţii critice ne-a venit la naşterea fetiţei noastre Dalia, care s-a născut prematur. A venit pe lume mult mai devreme şi cu toate acestea a fost perfect sănătoasă. Îi mulţumim în fiecare zi lui Dumnezeu pentru minunea pe care am trăit-o şi de aceea vrem să ajutăm copiii mai puţin norocoşi. Ni s-au alăturat prietenii noştri, împreună cu care am fondat această asociaţie (Carmen Oprea, Corina Filip, Ana Hidan). Ajutăm în regim de voluntariat, neexistând nici un salariu sau altă formă de recompensare în cadrul asociaţiei. S-au solidarizat cu noi peste 100 de membri şi împreună am reuşit să ajutăm financiar, şi nu numai, mai mulţi copilaşi din judeţul nostru“, susţine Mădălina Cimpoieş.

În 2014, s-au organizat două campanii umanitare. De Ziua Internaţională a Prematurităţii, s-au făcut donaţii Spitalului Matern din Arad. S-au oferit hăinuţe, păturiţe, pompe sân, consumabile (şampon, şerveţele, scutece, etc) şi cadouri tuturor mamelor internate atunci în spital.

„Datorită timpului limitat al fiecăruia dintre noi, am hotărât ca Asociaţia Dalia să ajute în primul rând financiar copiii. Pe Facebook am creat grupul „Asociaţia Dalia”, unde membrii pot urmări toate cazurile aflate în derulare, precum şi evoluţia lor. Grupul este închis, pentru a proteja informaţiile medicale, financiare şi identitatea copiilor pe care îi ajutăm. Pentru transparenta maximă postăm acolo analize medicale, recomandări medicale, facturi, poze, etc. Oricine se poate alătura asociaţiei, printr-o simplă cerere de aderare la grupul de pe Facebook. Astfel am reuşit să ajutăm financiar mai multe cazuri, printre care un băieţel să se opereze la inimă la o clinică privată din Sibiu, un alt băieţel s-a operat la ochi la o clinică privată din Bucureşti. Împreună am reuşit să cumpărăm un scaun rulant (cu rotile) unei fetiţe paralizată cerebral, etc. Unii membri ai asociaţie noastre au donat haine şi alte lucruri necesare copiilor săraci care au ajuns în atenţia noastră. Ajutorul financiar acordat până acum depăşeşte 30.000 lei“, ne asigură preşedintele asociaţiei.

Recomandările redacției