spartLa nici două săptămâni de la depistarea a şapte minori care au fost prinşi de poliţiştii arădeni că au furat din nu mai puţin de 30 de locuinţe din municipiul Arad, altor trei tineri li s-au întocmit dosare pentru infracţiunea de furt calificat.
Prin extinderea cercetărilor, poli­ţiştii Biroului de Investigații Criminale au mai „dovedit” alte şapte spargeri, numărul acestora, până în momentul de faţă, ridicându-se la 37.
„Din cercetările efectuate s-a stabilit că în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, S.S. de 16 ani, M.A., de 16 ani, J.I., de 16 ani, N.S., de 16 ani, A.A., de 16 ani, P.R., de 16 ani, M.A., de 16 ani, D.E., de 17 ani, I.A., de 16 ani si T.F., de 15 ani, toți din Arad, au sustras din  şapte locuințe, aflate în construcție, materiale, calorifere şi ţevi, pe care ulterior le valorificau”, ne informează subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Modul de operare nu era unul foarte complicat, gaşca acţionând doar cu doi-trei membri, prin rotaţie, pentru a nu „bate la ochi”, din locuinţe care nu erau păzite, iar prada o transportau cu căruţa.
Poliţiştii au întocmit pe numele acestora dosare de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, însă continuă cercetările pentru probarea întregii activităţi infracţionale a celor zece tineri.
Dacian Don

Recomandările redacției