O declaraţie cât un rechizitoriu

0
60

Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a surprins pe toată lumea, nedepunându-şi candidatura pentru un nou mandat. Politicieni, analişti şi comentatori politici se întreabă dacă nu cumva a renunţat la candidatură pentru că aşa i s-a cerut, calculează toate variantele de compensaţie oferite ca preţ al renunţării. Nu ştiu dacă s-au făcut sau nu presiuni asupra ei, fiind somată să-şi spele unele posibile păcate, cum ar fi condamnări nedrepte sau achitări scandaloase sau dacă nu cumva i s-a spus să aleagă o retragere elegantă, singura ei vină fiind aceea că a fost numită de către Klaus Iohannis, în locul preaplecatei slugi a acestuia, Livia Stanciu. Ştiu, în schimb, că, întrebată de ce nu şi-a mai retras candidatura, a făcut o declaraţie scurtă dar plină de semnificaţii. Pur şi simplu a spus că îi este dor să trăiască printre oameni cu bun simţ. În câteva cuvinte, Cristina Tarcea a cuprins nişte adevăruri care sunt cunoscute, dar niciodată recunoscute de către cineva care face parte din sistem. „Răspunsul diplomatic ar suna la maniera am obosit. Răspunsul sincer este că în calitate de preşedinte al Înaltei Curţi, din păcate, tre­buie să relaţionez cu persoane din afara sistemului de justiţie şi din afara Înaltei Curţi”. Sintagma „să relaţionez“ este extrem de diplomatică, dar, de fapt, se referă la lipsa de independenţă a justiţiei, la amestecul politicului, indiferent cine este la putere. Pe undeva, funcţionarea sau nefuncţionarea justiţiei depinde direct de voinţa politică, pentru că legile le face politicul, nu le fac magistraţii, nu le fac cei care sunt puşi să le aplice. Pe de altă parte, însă, dependenţa de politic face imposibilă exis­tenţa unei justiţii total corecte şi imparţiale. În momentul în care capii justiţiei sunt numiţi politic, este de la sine înţeles că vor trage spuza pe turta celor care i-au numit, dacă nu vor ca ei înşişi să ajungă în boxa acuzaţilor şi condamnaţi de către alţii, care acceptă să fie cozi de topor, pentru ca să le meargă bine. Repet, justiţia trebuie să poată fi controlată de către politic, pentru că altfel se ajunge la situaţia Italiei, care a trebuit să ducă un război îndelung şi uneori sângeros cu mafia din justiţie, care, din cauza unei legislaţii mult prea permisive, a devenit intangibilă. Totodată, însă, este inadmisibil ca, în loc să faci legi care să-ţi permită controlul, să faci unele care pun justiţia la dispoziţia ta.
Sfârşitul scurtei declaraţii a Cristinei Tarcea a fost de-a dreptul exploziv:
„Asaltul la care a fost supusă Curtea Supremă m-a făcut de mult timp să meditez la ideea dacă merită sau nu să îmi duc mai departe mandatul. Şi am spus: Da, trebuie să îmi termin mandatul, pentru a demonstra că plec când vreau eu şi nu când vor alţii“. Practic, recunoaşte că s-au făcut presiuni asupra ei, dar nu spune cine le-a făcut. Evident, în momentul în care vorbeşte despre asaltul asupra justiţiei, toată lumea înţelege că se referă la PSD, pe care îl acu­ză, la fel ca şi Iohannis şi acoliţii săi. Dar, dacă într-adevăr ar fi sluga lui Iohannis, i-ar fi permis acesta să se retragă? Nici vorbă, i-ar fi cerut să rămână pe baricade. Aşa că, nu cumva tocmai la Iohannis se referă atunci când spune „alţii”? Greu de spus! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.