Fundația Pro Prietenia Arad a par­ticipat la un eveniment împotriva traficului de persoane, desfășurat în Marea Britanie, între 14 – 21 octombrie. Activitatea a fost organizată cu ocazia zilei de 18 Octombrie – Ziua europeană împotriva traficului de persoane de către Poliția Lancaster, în parteneriat cu Friendship Foundation UK – RO, cu sprijinul fundației Pro Prietenia Arad.
Cu această ocazie, o delegație multidisciplinară de specialiști din România, a participat la evenimentele organizate de către autoritățile britanice. Delegația a fost formată din procuror. șef Codrin Miron din cadrul D.I.I.C.O.T Arad, comisar șef, Laurențiu Dincă din cadrul A.N.I.T.P. – C.R.Timisoara, Florea Romeo Tarcea, președinte Fundația Pro Prietenia Arad, Adina Schwartz, director departament „Justiție”, Fundația Pro Prietenia Arad și o delegație a Universității de Vest din Timișoara.
„În cadrul acestei săptămâni, au avut loc o serie de activități de prevenire a traficului de persoane, întâlniri de lucru și schimburi de experiență precum și o conferință internațională pe tema sclaviei moderne.
Aceste evenimente s-au desfășurat, pe de o parte la instituții de aplicare a legii – poliție și parchet, iar pe de altă parte, cu reprezentanții universităților din zonă – Manchester University, University of Central Lancashire, University of Lancaster. Scopul reuniunilor a constat în dezvoltarea unor colaborari internaționale și multidisciplinare în vede­- rea cercetării fenomenului traficului de persoane și a altor infracțiuni din sfera criminalitații or­- ganizate, precum și în vederea promovării specializării universitare – Asistența integrată a victimelor traficului de persoane, organizată în cadrul Universi­tății de Vest din Timișoara – unicul curs post universitar din România pe această arie de interes, specializare care se desfășoară cu sprijinul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane. Întâlnirile de lucru dintre procurorii și polițiștii români și englezi au fost de un interes deosebit dat fiind faptul că, în zona de Nord a Marii Britanii există o comunitate mare de români implicată în operațiuni de trafic de persoane în grup infracțional organizat”, susține Adina Schwartz, director departament Justiție al Pro Prietenia Arad.
Scopul evenimentului a fost acela de a explora noi oportunități pentru îmbunătățirea colaborării între actorii implicați în prevenirea și combaterea traficului de persoane.

Recomandările redacției