O eclipsă totală de Lună a avut loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi a fost vizibilă şi în România, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală, relatează Mediafax.
Potrivit site-ului Observatorului Astronomic, Luna a intrat complet în umbra Pământului. Maximul s-a produce la ora 07.12 în această dimineaţă, când Luna se află foarte aproape de orizontul de nord-vest, cu aproape o oră înainte să răsară Soarele. Fenomenul a putut fi observat pe jumătate, până în jurul orei 08.00, Luna apunând când încă este eclipsată.
Eclipsa a început la ora 04.36, când Luna a intrat în penumbra Pământului, însă s-au putut vedea schimbări pe discul acesteia, de când a început să intre în umbră, de la ora 05.34. Atunci Luna era înspre vest, nu foarte sus, la doar 20 de grade înălţime faţă de orizont. Partea cea mai spectaculoasă a fenomenului a fost faza de totalitate, când Luna se află în umbră, discul acesteia fiind mai întunecat decât de obicei. Totalitatea a început la ora 06.41 şi a avut maximul la 07.12, terminându-se la ora 07.43. Toate aceste faze au fost vizibile și din România, cu Luna poziţionată foarte aproape de orizont.
Pentru ţara noastră, Luna a apus în jurul orei 08.00, mai devreme în est şi mai târziu în vest, dar s-a putut vedea cum a început discul acesteia să iasă din umbra Pământului.
Culoarea – nuanţe de la portocaliu la cărămiziu – pe care o căpătă satelitul na­tural al Terrei în momentul în care trece prin umbra Pământului a făcut ca fe­no­menul să mai fie cunoscut în media ca „lună sângerie”. „Termenul de «lună sân­gerie» nu e folosit decât de presă. Noi spunem «eclipsă». Puteţi să spuneţi şi că se face luna ca un ficat proaspăt. Măcar e un termen românesc, folosit în cronici, pe vremuri. E portocalie, uneori e maronie, e roşiatică-roz, e prea uşor să spui că e sângerie”, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Şonka, astronom.
Potrivit lui Adrian Şonka, „eclipsa s-a putut vedea din România la primele ore ale zilei și a ținut timp de o oră şi ceva. A fost foarte jos faţă de orizont”.
În România, următoarea şi singura eclipsă de Lună care va mai fi vizibilă anul acesta şi care va fi parţială, va avea loc pe 16 iulie.

Recomandările redacției