Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unei inculpate pentru săvârşirea infracțiunii de violență în familie raportat la tentativă la omor.
În fapt, s-a reținut că în data de în data de 13.09.2024, în timp ce se aflau într-un imobil situat în Timișoara, între persoana vătămată și inculpată a apărut un conflict spontan, în cadrul căruia soțul i-ar fi dat câteva palme peste față inculpatei, ar fi amenințat-o cu moartea și ar fi făcut referire la copilul inculpatei decedat. Femeia, profitând de un moment în care persoana vătămată se afla cu spatele spre ea, a lovit-o pe aceasta cu o foarfecă, provocându-i o plagă tăiată prin înțepare în zona din spate a toracelui, plagă care necesită 25 de zile de îngrijiri medicale și care i-a pus în primejdie viața.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.
Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță în vederea judecării cauzei, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.