O întreagă familie din Roman a ajuns la spital, după ce atât mama, cât și cei trei copii ai săi au mâncat mai multe jeleuri aduse din străinătate. Doar că jeleurile nu erau, de fapt, simple dulciuri, ci conțineau canabis.

Femeia de 39 de ani s-a prezentat la Spitalul Municipal de Urgență din Roman împreună cu cei trei copii ai săi de 10, 16 și 19 ani. Toți patru se simțeau foarte rău: aveau febră, dureri de burtă și stări de greață. Le-au spus medicilor de la Urgențe că au mâncat jeleuri cu căpșuni primite cadou. Cel mai grav a fost copilul de 10 ani, cel care ar fi consumat, de altfel, și cele mai multe jeleuri. Băiatul a fost transferat la Spitalul „Sfânta Maria” Iaşi, unde a rămas internat. Potrivit Agerpres, fata de 16 a fost internată la Secţia Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgență Roman, iar mama copiilor și fiica de 19 ani au fost ținute sub supravegherea medicilor de la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.

Ulterior, mama și cele două fete au plecat acasă, cu recomandări medicale.  „Din declaraţiile pacienţilor, au consumat jeleuri ce aveau în conţinut canabis”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Roman, Laura Trifan. Pe fir au intrat și polițiștii, care au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. „Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 17 iunie 2023, în jurul orei 12:00, o femeie de 39 de ani, împreună cu trei copii, cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, ar fi consumat mai multe jeleuri, fabricate în afara țării, ulterior aceștia manifestând o stare de rău și fiind transportați la o unitate medicală, din municipiul Roman. În cauză polițiștii continuă cercetările, cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț. Potrivit anchetatorilor, jeleurile fuseseră primite de la un prieten de familie, care le cumpărase din Irlanda.

Sursa Agerpres

 

 

Recomandările redacției