Ambulanta 1O fetiţă de 12 ani susține că a fost violată, astăzi, de un vecin, din localitatea arădeană Zimand Cuz. Bărbatul a fost prins de poliţişti, dar a reuşit să fugă din maşina oamenilor legii. Pe urmele lui au plecat atât polițiștii, cât și jandarmii, dar și jurnaliștii aflați la fața locului. Bărbatul a fost lăsat în maşina poliţiei, în timp ce oamenii legii făceau cercetări la faţa locului, şi așa a reuşit să fugă. După câțiva kilometri alergați pe câmp, bărbatul a fost prins din nou. Fetiţa de 12 ani se juca în faţa casei, cu fratele său, iar un vecin  de 40 de ani le-a spus că are câteva haine pentru ei şi i-a ademenit în locuinţa sa. Bărbatul a devenit agresiv, iar băiatul a reuşit să fugă, în timp ce fetița a rămas acolo și a fost violată. Când a scăpat fata a mers la părinţii săi şi le-a povestit ce s-a întâmplat. Aceştia au sunat la 112, iar o ambulanţă a ajuns la faţa locului. Fetița a fost transportată în stare gravă la spital.

 UPDATE! Deși, fetița a mărturisit că a fost violată și era foarte speriată după analizele efectuate de către cei de la Medicina Legală a rezultat faptul că aceasta nu prezintă urme de violenţă pe corp şi nici urme de defloare. De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au ţinut să precizeze că bărbatul nu ara în stare de arest când a fugit de la locul în care se făceau cercetări. El era doar reţinut pentru declaraţii.

UNTARU CLAUDIA

Recomandările redacției