Doi bărbați și un minor de 13 ani au ademenit o fata tot minoră și au violat-o în pădurea Dealul Pleșa din Sebiș. Cei doi bărbați sunt arestați.
„La data de 30.09.2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a doi inculpaţi, cu privire la comiterea infracţiunii de viol, faptă prev şi ped de art. 218 alin.1 şi alin.3, lit.c şi f din Cp. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în data de 15.09.2023, după o prealabilă înţelegere cu numitul L.M.L-persoană care nu răspunde penal având vârsta de 13 ani şi cu inculpatul P.D.D, inculpatul G.A.M a ademenit-o pe persoana vătămată minoră C.R.I în pădurea Dealul Pleşa din oraş Sebiş, pentru a întreţine relaţii sexuale consimţite cu aceasta, după care, fiind constrânsă de acesta şi de numitul L.M.L, au obligat-o în prezenţa inculpatului P.D.D, să întreţină relaţii sexuale cu acesta din urmă, inculpatul P.D.D acceptând să întreţină, în aceste condiţii, relaţii sexuale cu persoana vătămată minoră. În data de 30.09.2023 faţă de cei doi inculpaţi s-a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gurahonţ, propunere ce a fost admisă de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, dispunându-se arestarea preventivă a acestora pe o durată de 30 zile. În prezenta cauză, cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, a declarat prim-procuror Ilca Diana, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ.
Foto: arhivă
Ana