Amendă de 2.500 de lei pentru un agent economic care comercializează materiale de construcții pe strada Poetului din municipiu. În momentul verificărilor întreprinse la fața locului de polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial s-a constatat faptul că respectivul comerciant își extinsese activitatea în afara spațiului pe care îl ocupă, depozitând materiale de construcții pe domeniul public fără a deține în acest sens acordul din partea Primăriei Municipiului Arad.

Pe lângă sancțiunea contravențională aplicată în conformitate cu prevederile unei hotărâri de Consiliu Local, oameni legii au dispus eliberarea domeniului public și aducerea acestuia la forma inițială de către agentul economic care mai fusese sancționat în trecut pentru săvârșirea aceleiași contravenții. De asemenea, zona respectivă va fi în continuare monitorizată de către polițiștii locali. Aceste monitorizări se vor extinde, vizând în alte locații de pe raza municipiului unde domeniul public este ocupat abuziv.

Recomandările redacției