Consilierii județeni au aprobat modificarea programul de transport al județului Arad, pentru a introduce o nouă cursă pe traseul Arad-Moneasa. „Aveam o singură cursă, care pleca de la Moneasa la ora 4 dimineața. Am decis că nu este firesc să punem turiștii pe drumuri la ora respectivă și suplimentăm cu încă o cursă, care va pleca din stațiune la ora 6,30”, a precizat Iustin Cionca, președintele CJA.

Programul de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Arad, pe traseul Moneasa – Arad, prevede o cursă pe zi cu plecare din Moneasa la ora 04:30 și retur din Arad la ora 12:30. Ca urmare a acestui fapt, comunele Dezna și Moneasa au solicitat introducerea unei noi curse pe traseul Moneasa – Arad, după următorul program de circulație: plecare din Moneasa la ora 06:30 și retur din Arad la ora 16:00.

„Venim în întâmpinarea cererilor primite din partea tuturor primăriilor, pentru că ne dăm seama de importanța și nevoile care trebuie rezolvate. La început de an școlar, această cursă va fi utilă inclusiv pentru elevii care fac naveta la Sebiș sau în alte localități aflate pe acest traseu. Autobuzul va prelua și școlarii care trebuie să ajungă pe ora opt, la începerea orelor”, a subliniat Iustin Cionca.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției