Zece elevi de clasa a XI-a și un profesor de specialitate, prof. Ștefan Ziegler-Groza, de la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob” Arad au participat în perioada 7-28 mai 2023 la o mobilitate de formare profesională de 3 săptămâni la centrul de formare și calificare Vitalis Betreuungsgesellschaft für Modellprojekte din Schkeuditz (zona Leipzig), Germania.
Grupul de elevi de la calificarea Tehnician operator tehnică de calcul a efectuat practica în workshop-urile germane unde aceștia au învățat să pună în practică ceea ce studiază la orele de specialitate din țară.
„Astfel, elevii și-au făcut o idee despre ce înseamnă pregătirea și practica în Germania, dar și despre modul în care pregătirea profesională poate fi un atu în carieră, nu doar pe piața muncii din România. Certificatele obținute, Europass Mobility și cel de participare la stagiul de formare, reprezintă un punct forte pentru viitorul lor profesional. Aceste stagii de practică profesională le oferă elevilor șansa unei formări profesionale, de calitate, în care își dezvoltă competențele profesionale” ne relatează coordonatoarea proiectului, prof. Aurelia Dărău, direct al liceului.
Acesta este primul flux al proiectului Erasmus+ 2022-1-RO01-KA122-000073189, cu titlul „Competențe digitale pentru profesioniștii viitorului”, proiect finanţat cu fonduri de la Uniunea Europeană, care are un budget de aproximativ 59000 Euro.
Elevii au beneficiat pe lângă formarea profesională în centrul de pregătire german și de diferite activități culturale pentru a înţelege mai bine cultura și istoria țării în care și-au desfășură stagiul de pregătire.
În perioada vizitei de monitorizare, însoțiți de director, prof. Aurelia Dărău, în calitate de monitor, aceștia au vizitat obiectivele culturale din oraşele Leipzig (Monumentul Bătăliei Națiunilor – cel mai mare monument din Europa, Panometrul cu expoziția New York 11/9, Piața centrală Markt cu primăria veche, grădina zoologică și alte muzee din oraș), Berlin (Parlamentul german, piața Alexander cu turnul de televiziune, punctul de control Checkpoint Charlie, Poarta Brandenburg) și Dresda (Biserica Frauenkirche, Palatul Zwinger, Muzeul Principilor Electori de Saxonia cu arme și bijuterii, Opera).
Acest proiect Earsmus+ se întinde pe o durată 2 ani şcolari (2022-2023 şi 2023-2024), iar anul viitor va avea loc al II-lea flux al proiectului, în care alți 10 elevi vor putea beneficia de un stagiu de pregătire profesională de 3 săptămâni în Germania, ne transmite prof. Pantea Andrei.