O piesă specială la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad

0
130

Doar câteva ore ne mai despart de prima ieșire la lume a unei noi producții a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Este vorba despre „Familia Tót”, de Örkény Istvan, în regia Sânzianei Stoican. Avanpremiera are loc sâmbătă, 4 mai, de la ora 19.00, pe scena sălii Studio a TCISA.

Regizoarea Sânziana Stoican nu este la prima întâlnire cu publicul arădean. Ea a mai fost prezentă pe scenele noastre cu producții în cadrul Festivalului de Teatru Nou. Este prima data însă când lucrează cu actorii de aici. Din din ce am văzut în timpul repetițiilor îmi dau seama că au făcut o echipă foarte bună, iar rezultatul muncii lor este unul care ne va bucura pe toți, deoptrivă oameni de teatru și spectatori”, spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic Ioan Slavici.

Câteva indicii despre ceea e urmează să vedem pe scena de teatru:

Acţiunea piesei se desfăşoară în vara anului 1942, în localitatea Mátraszentanna. Familia Tót, o familie obișnuită, are un fiu pe frontul rusesc. De dragul lui, pentru a-i asigura protecția superiorului direct, mama, tatăl și sora sa îl găzduiesc vreme de două săptămâni pe Maior. Acesta sosește la ei, cu o stare psihică precară, cu nervii zdruncinați. Demersul familiei Tót este unul esențial, căci de el depinde soarta fiului lor. Maiorul suspicios şi indignat la cel mai mic semn al oboselii, găseşte sensul şi frumuseţea vieţii în confecţionarea de cutii. Vizita lui spulberă însă ordinea și liniștea familiei și capătă semnificații profunde.

Textul, tradus de Constantin Olariu, poartă semnătura lui Örkény Istvan, un dramaturg cu un destin cel puțin interesant.

Örkeny István s-a născut în 1912, a studiat ingineria chimică şi apoi s-a orientat către farmacie. A călătorit la Londra şi a trăit în Paris, din munci ocazionale. În 1940, şi-a continuat studiile la Universitatea Tehnică din Budapesta, unde a absolvit secția de Inginerie chimică. Trimis pe front în cel de-al doilea război mondial, el trăiește drama prizonieratului, experiență care îi influențează de altfel activitatea artistică ulterioară. În a doua parte al deceniului șase, el publică volumul “Nuvele – minut”. Acesta conține romanul scurt „Familia Tót”. Este, de altfel, creația care îi aduce celebritatea. „Familia Tót” ia forma unui text dramatic la finalul anilor ‘60”,spun creatorii spectacolului

Noua producție îi aduce pe aceeași scenă pe actorii Zoltan Lovas, Angela Petrean-Varjasi, Cecilia Lucanu-Donat, Andrei Elek și Carmen Vlaga-Bogdan.

Scenografia poartă semnătura lui Valentin Vârlan. Premiera spectacolului are loc duminică, 5 mai, tot de la ora 19.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.