calcata trenO tânără de aproximativ 20 de ani a ales să aibă o moarte cumplită. Aceasta s-a aruncat, ieri dimineață, în fața trenului Regiotrans, care face legatura între Timișoara și Arad. Totul s-a întâmplat în zona 300 a cartierului arădean Micălaca, vizavi de biserica Maranata. Fata a fost târâtă de tren mai bine de un kilometru. Mecanicul a declarat că și-a dat seama târziu că cineva s-a aruncat sub roți. „Nu am văzut nimic, doar am auzit un zgomot, ca o lovitură de piatră, apoi acesta a continuat. Am oprit imediat și am constatat că am o victimă de suicid. Fata nu era pe șină. Se vede că nu este tăiată, doar agățată”, a declarat mecanicul. În trenul care circula de la Timișoara spre Arad se aflau aproxi­mativ zece călători. Asupra tinerei nu au fost găsite acte de identitate. În conti­nuare se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitatea a modului în care aceasta și-a pierdut viața.
(C.U.)

Recomandările redacției