Obiective colaterale

Avem marele talent de a alege obiective colaterale, drept ţinte strategice. Una dintre acestea s-a produs  şi  la recenta reuniune aflată sub patronajul preşedintelui şi intitulată:„ Diaspora, prioritate naţională”. Desigur, la eveniment au participat şi premierul şi alţi înalţi oficiali guvernamentali, ai mediului economic şi nu numai. „Diaspora românească reprezintă un capital pe mai multe planuri, dacă e să ne uităm la partea economică, remitenţele anuale sunt de circa 1,5 miliarde de euro, dar potenţialul economic şi investiţional al diasporei româneşti putem să-l cifrăm chiar la zeci de miliarde de euro”, a punctat Dacian Cioloş, şeful Executivului. Adevărat, însă ce motiv ar avea cei mai mulţi dintre aceşti oameni să se întoarcă acasă? În fond nişte discursuri frumoase , „pavate” cu bune intenţii nu sunt nici pe departe suficiente de a-i aduce înapoi. Nu trebuie uitat nicio clipă motivul pentru care au plecat acum zece ani, acum cincisprezeece ani şi chiar mai  recent. Un procent impresionant dintre aceştia au fugit nu de bine, ci pentru că România nu le-a oferit chiar nimic. Altfel spus, i-a alungat. Pentru că aici ar fi făcut foamea. Asta ca să spunem lucrurilor pe nume şi să nu o mai dăm …după cireş. Iar dacă facem o socoteală, după unele voci au plecat peste trei milioane de concetăţeni. Desigur, mai este şi categoria de nişă, de circa un procent de persoane supercalificate într-un domeniu sau altul. Ei s-au dus pentru a câştiga mult mai mult decât aici, nu pentru că trăgeau scurta. Cam astea sunt datele problemei. Aşa, ca un joc al imaginarului, ce ar fi fost dacă aceşti trei milioane şi mai bine de conaţionali de-ai noştri ar fi rămas aici? Eram clar un stat sufocat, cu un record la rata şomajului. Deci, cam aşa stau lucrurile.  S-a vorbit de  stimulente, facilităţi şi alte mecanisme de a-i atrage. Nimeni  însă nu a zis şi cum se vor face toate acestea şi, mai ales, nu s-au avansat nişte termene precise. Drept urmare, s-au vorbit…  vorbe frumoase. Preşedintele Iohannis a spus totuşi că: „Statul român trebuie să-i servească deopotrivă pe toţi românii, din interiorul şi din afara graniţelor”. De fapt, cei de aici ar trebui să fie prioritatea zero. Dar ce facem cu …diaspora dinăuntrul graniţelor. Pentru că, din păcate sentimentul general este că statul şi-a părăsit cetăţenii proprii. Adică, tocmai pe cei care plătesc taxele şi impozitele la zi, aici şi nu afară, pentru acest  stat şi nu altul, pentru ca ei  să facă bugetul.  Fie şi pe principiul: e mai aproape cămaşa decât haina, prima grijă ar trebui să fie cetăţenii care-ţi dau ţie statule bani. Poate o altă prioritate ar fi că jumătate din România are toaleta în fundul curţii. Normal că  n-are nici apă curentă. Poate o altă linie de acţiune ar fi sărăcia care pare a se extinde din ce în ce mai mult. Iar cel mai bun barometru până la urmă rămâne omul. Dacă ar simţi că lucrurile , care desigur, nu se pot schimba peste noapte, dar măcar s-ar mişca într-o direcţie bună, poate s-ar gândi de două ori înainte să spună că aici nu mai are ce face. Asta ar fi cu adevărat o prioritate: o şansă reală pentru fiecare cetăţean din România. Restul sunt poveşti…