Oficial, ne merge bine: am scăpat de epidemia de gripă

0
172

Anunțată cu surle și trâmbițe pentru astăzi, epidemia de gripă nu a mai fost instituită. Zilele trecute, ministrul Sănătății a subliniat că se aşteaptă comunicarea Institutului Naţional de Sănătate Publică, iar în cazul în care acesta va indica pentru a treia săptămână consecutiv că numărul de cazuri diagnosticate este mai mare decât numărul de cazuri estimate va fi declarată epidemie de gripă în România. Deși teoretic există toate premisele pentru declararea epidemiei de gripă, Ministerul Sănătății a decis să amâne decizia, cel puțin în acest moment. „Nu se pune problema să instituim astăzi epidemia de gripă. Cel puțin în acest moment nu se pune problema, așteptăm în continuare să vedem cum evoluează cazurile“, au declarat pentru Glasul Aradului reprezentanții Ministerului Sănătății.

Bilanțul negru al gripei crește însă alarmant. Ministerul Sănătății a anunțat, luni, că numărul deceselor a ajuns la 48. Printre victime se află și un bebeluș de 11 luni. Numărul infecțiilor virale a avansat peste așteptări două săptămâni la rând, iar pentru a declara epidemie de gripă trebuie ca numărul celor cu gripă să crească timp de trei săptămâni consecutive.

Cele mai recente decese sunt următoarele: femeie în vârstă de 39 de ani, din județul Cluj. Aceasta avea condiții medicale preexistente și nu era vaccinată anti-gripal; trei femei, două din Timiș și una din județul Constanța; un bebeluș de 11 luni, din Timiș; o femeie de 87 de ani, din Iași; un bărbat de 49 de ani, din Brăila; un bărbat de 93 de ani, din Bucureşti și un bărbat de 40 de ani, din Giurgiu, confirmat tot cu virus gripal de tip A.

Nu cred că se impune declanșarea epidemiei. Cred că se exagerează. Anul trecut au murit 125 de oameni din cauza gripei, iar acum au murit mult mai puțini. Este adevărat că numărul morților de anul trecut a fost pe întregul sezon rece, iar acum primele cazuri au izbucnit foarte târziu și într-o perioadă foarte scurtă s-au înregistrat foarte multe decese. Dar în același timp primăvara este foarte aproape. Aradul, cu cinci morți din cauza gripei, era la un moment dat județul cu cei mai mulți decedați din țară. Oricum, noi am mai cerut 2.000 de doze de vaccin antigripal pe care urmează să le primim în această săptămână“, ne-a declarat Constantin Cătană, directorul Direcției de Sănătate Publică Arad.

Specialiştii recomandă consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului); igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului, purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical; continuarea vaccinării antigripale.

De asemenea, se recomandă triajul epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie.

Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, de aceea Ministerul Sănătății a decis suplimentarea numărului de vaccinuri gripale pentru a oferi protecție unui număr cât mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asigurăm vaccinarea gratuită.

În această perioadă, Ministerul Sănătății a transmis unităților spitalicești un set de măsuri suplimentare: refacerea urgentă a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute.

Instituirea terapiei antivirale imediat dupa internare la toți pacienții care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa – febra și tuse, respectiv cu gripa severa (SARI) – febra, tuse și dispnee, cu debut în ultimele 10 zile, fără a aștepta rezultatul de laborator.

Instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contactul pacienților internați: inițial pacienți din același salon și personalul care îi ingrijește, chiar dacă au fost vaccinați cu minimum două săptămâni înainte.

Vaccinarea urgentă a personalului nevaccinat

Refacerea urgentă a stocurilor de echipament de protecție și utilizarea corespunzătoare a acestuia.

Refacerea urgentă a stocurilor de antiseptice și dezinfectante, pentru o igienă riguroasă a mâinilor și a suprafețelor.

Transferul imediat al cazurilor cu tablou clinic compatibil cu gripa/gripa severa (SARI) în spitalul/secția de boli infecțioase. În caz de supra-aglomerare a acestuia/acesteia se vor asigura condiții de izolare pe secția de origine sau într-o altă secție, cu personal dedicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.