Olimpiada Naţională de Limbă Germană Modernă nu este aceeaşi cu cea clasică, fiind o organizaţie distinctă. Ieri, a avut loc proba interactivă a acestui concurs, unde participanţii şi-au demonstrat cunoştinţele şi abilităţile pe scenă. Au participat 190 de elevi, din 37 de judeţe.
Proiectul care a avut loc ieri, la Teatrul de Marionete din Arad a fost un mod diferit de a studia literatura şi de a interacţiona. Elevii au fost împarţiţi în grupe, iar fiecare grupă trebuia sa citească o carte în 2, 3 zile şi apoi să o prezinte în forma unei scenete. La sfârşitul tuturor reprezentaţiilor teatrale, fiecare grupă a prezentat un colaj mare cu poze, mici lucruri şi desene, în legătură cu subiectul cărţii.
La eveniment au participat şi Sorin Giurumescu, Inspector General al Limbii Germane Moderne, de la Ministerul Învăţămantului din Bucureşti şi vice-consulul de la Consulatul German din Timişoara, Siegfried Geilhausen. Elevii au fost în număr mare la acest eveniment, cu scenete în limba germană. (C.G.)
Olimpiada Naţională de Limbă Germană Modernă abordează o variantă interactivă de concurs
Recomandările redacției
Actualitate 119
Pompierii și cei de la Ambulanță, într-un exercițiu amplu la o fabrică din Zimandu Nou
citește mai mult »
Actualitate 135
Maria, o polițistă de la imigrări, își donează periodic părul pentru femeile diagnosticate cu cancer
citește mai mult »
Actualitate 19
Peste 120 de străini introduși în Centrul de Custodie Publică Arad, în primele două luni ale acestui an
citește mai mult »
Actualitate 29
9 iunie, data limită până la care românii îşi pot face viza de flotant pentru a vota la alegerile din iunie
citește mai mult »
Actualitate 154
Bursele școlare de merit, de 450 de lei, doar pe hârtie, în realitate elevii primesc sume mult mai mici
citește mai mult »
A1 229
Casa în care o femeie a ars de vie a luat foc în urma unui scurtcircuit electric
citește mai mult »
A1 144
Pieton acroșat de mașină, în zona Romanilor
citește mai mult »
Anunțuri 12
REGIA PUBLICA LOCALĂ OCOLUL SILVIC DUMBRAVA R. A.
citește mai mult »